Floarea Pascal a câștigat de trei ori aurul la categoria + 45, la probele aruncarea ciocanului de 4 kg (27,56 m – record național), aruncarea ciocanului greu de 9 kg (8,91 m – record național) și respectiv aruncarea discului de 1kg (32,35 m).
Alexandru-Daniel Pascal a revendicat de două ori aurul la categoria + 45, la probele aruncarea ciocanului de 7,260 kg (40,86 m – record național) și respectiv aruncarea ciocanului greu de 16 kg (12,40 m – record național).
De altfel, cei doi profesori de educație fizică din Caransebeş au reprezentat România în mai multe competiții de anvergură, fiind laureați cu aur, argint și bronz la campionatele mondiale, europene și balcanice, iar acum se pregătesc pentru a reprezenta din nou România la Campionatul Balcanic de Atletism Master ce se va desfășura în luna septembrie, în Serbia, la Belgrad.
Sorin ROGOZ