,,În fiecare trimestru, încercam sa onoram, sa apreciem si sa marcam un moment important în viata tinerilor din municipiul Caransebes, în sensul în care, cu ocazia împlinirii vârstei de 18 ani, din partea Primariei si a Consiliului Local, primesc un certificat care atesta aceasta noua calitate, de persoana majora, de Cetatean al municipiului Caransebes, al României si al Uniunii Europene, cu toate drepturile si, evident, obligatiile care decurg din aceste calitati. Acum, am avut ocazia sa ne întâlnim cu o noua «promotie», ca sa spun asa, de tineri minunati, de tineri frumosi, care vor fi viitorul municipiului Caransebes, vor fi ambasadorii orasului nostru acolo unde vor merge, la scoala sau la munca, si sunt sigur ca, în toate domeniile în care se vor afirma, în care se vor perfectiona, vor face, la fel ca si înaintasii lor, tot ceea ce le va sta în putinta pentru a reprezenta cu cinste Caransebesul, Banatul si România”, a spus primarul Marcel Vela.
Manifestarea s-a încheiat cu un program de colinde interpretate de Corul Catedralei ,,Învierea Domnului” din Caransebes. (S. Isac)