„Volumul de debut al lui Nicu Gavrilovici, intitulat «Manifest pentru normalitate», vine să propună o poezie dârză şi viguroasă, cu un puternic filon de românism şi de patriotism sănătos. Într-o lume a suprasentimentelor, a exacerbării, a vinderii şi a cumpărării, a mercantilismului pur, Nicu Gavrilovici vine cu versul dumnealui, uşor de înţeles şi uşor de asimilat, să ne readucă aminte că avem o datorie sfântă, de sute de ani, de a ne apăra sărăcia. Versul, însă, avertizez că nu va cădea uşor, va răscoli sufletul şi poate, uneori, şi câteva lacrimi vor înroura colţurile ochilor. În esenţă, vibraţia acestui om se transmite foarte uşor către cititor, şi aşa de frumos şi de lin se face transferul, încât nu te deosebeşti de cel care, la un moment dat, a trasat cu pana destinul cuvântului din poezia sa. Citind versurile acestui volum, nu se vor simţi deloc orgoliul şi beţia metaforei, totul este bine închegat, sincer, fără a fi livresc şi abscons, ci, mai degrabă, direct şi chirurgical, într-un lirism aparte”. (Bogdan Melinte)
„Poezia lui Nicu Gavrilovici se desfăşoară sub stindardul iubirii, atât al iubirii laice, cât şi al celei divine, al iubirii faţă de oameni şi faţă de ţară, toate izvorâte dintr-un suflet ce-a adunat de-a lungul timpului experienţa unei vieţi trăite din plin, pe care, azi, autorul ne-o împărtăşeşte şi nouă. Poezia socială, patriotică aş spune, chiar dacă acest termen este demonetizat, m-a impresionat în mod desoebit prin civismul ei, prin ancorarea acesteia în realitate, o adevărată frescă a societăţii româneşti a zilelor noastre. Astfel de versuri pot trezi o conştiinţă a poporului amorţită de mult prea multă vreme, prin militantismul vertical al acestora, dar, de asemenea, te pot cuceri prin modalitatea de exprimare de un profund lirism, metaforele şi alte figuri de stil fiind prezente din plin”. (Florin Căprar)
Bianca METEŞ