Această intrare a fost publicată în Documentar la de admin (actualizat acum 4924 zile)
La sfârşitul lunii trecute, la Restaurantul ,,Acapulco” din Lugoj a avut loc întâlnirea de suflet a salariaţiilor de la ,,IPEG Banatul” Caransebeş. Această mare societate şi-a desfăşurat activitatea în patru judeţe – Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara –, având şapte secţii răspândite în aceste zone. Organizatorul acestei întâlniri, ing. Vasile Sereţan, a prezentat conducerea ,,IPEG Banatul” Caransebeş de la înfiinţare până în prezent. Au fost directori Ioan Bolora, Ioan Brânzei, Gheorghe Cuzma, Oreste Mihăiciuc, Dumitru Ianoşiga, Marian Zolotar, Simion Gurgu, Adrian Poşircă, Mihai Gander, Mercedes Zolotar, toţi ingineri în specialitatea minerit, sau geologi. Contabili-şefi au fost Dumitru Cădariu, în vârstă de 84 de ani, Dan Curcubătă, David Liuba şi Geta Andrei, toţi economişti. Printre altele, s-a spus că au trecut 58 de ani de când s-a înfiinţat Întreprinderea de Prospecţiuni şi Explorări Geologice ,,IPEG Banatul”, din Caransebeş. După aproape şase decenii de căutări şi împliniri, de cercetare laborioasă a bogăţiilor naturale din subsolul Banatului, cu scop final punerea lor în valoare în folosul şi dezvoltarea economiei naţionale, această întreprindere mai există şi astăzi datorită unui colectiv ca NOI, cei care, printre alte realizări pe care le-am avut în viaţă, am avut-o şi pe aceea de a fi contribuit la unitatea profesională şi colegială necesară pentru a se realiza continuarea acestei activităţi, în această zonă a ţării. Cei care mai sunt, prin reîntâlnirea aceasta, au dovedit, dacă mai era nevoie, că au fost o mare familie, un mare colectiv de muncă, drept pentru care trebuie să se bucure şi să trăiască momentul distrându-se cât mai mult şi cât mai bine în acele momente. Din Caransebeş au mai participat familia Tiberia şi Gheorghe Pinteală, actualmente ea inspector personal, iar el procuror şef-adjunct la Procuratura Timiş, Iancu (Didi) Bădescu – conducător auto, Moise Domil – artificier din Căvăran, Constantin Tronea – tehnician foraj, Constantin Gruneanţu – inginer electromecanic, familia Mihai Paica, ingineri geologi, Ştefan Isac – tehnician aprovizionare, Grigore Ciupitu – tehnician geolog, Florica Bronz – inspector personal, familia Nadia şi Mihai Loghin – de la Serviciul aprovizionare. Cel mai vechi angajat al acestei întreprinderi a fost Vasile Bădăluţă, fost şef Serviciu aprovizionare.
Revederea din 2011 va avea loc la Caransebeş, organizatori urmând să fie Constantin Troncea, Ştefan Isac şi Iancu (Didi) Bădescu. Buna-dispoziţie a fost întreţinută de grupul instrumental ,,Şugar”, solistă vocală Dana Şugar. Nu a scăpat, din partea sărbătoriţilor, nici Ştefan Isac, care i-a delectat pe participanţi cu melodii din repertoriul său. De menţionat că Ana Groza, patroana, este de origine din localitatea Prisaca.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.