În cazul celor două proiecte cu finanţare europeană, este vorba despre înfiinţarea unui Centru de Informare Turistică, obiectiv care se construieşte în zona din centrul comunei şi care se speră să fie finalizat în cursul acestui an, şi un Drum agricol care va lega Drumul Judeţean 587, între Fârliug şi Dezeşti, de satul Scăiuş.
În cadrul noului ciclu de finanţare europeană, administraţia locală caută soluţii pentru rezolvarea unei mai vechi probleme cu care se confruntă comuna – canalizarea. „Studiind toate posibilităţile pe care le avem vizavi de finanţări, ne vom orienta spre acele programe care privesc obiective pe care noi nu le avem în cele şase sate ale comunei, dar ni le dorim. România este un stat european şi, cu siguranţă, vrem ca tot ceea ce înseamnă confort european să vină şi la noi”, a declarat Ioan Borduz, primarul comunei Fârliug.
Pentru perioada 2014-2020, există un număr de şapte programe operaţionale în cadrul cărora pot fi obţinute finanţări.
Mădălina DOMAN