La Caransebeş, cărţile se vor bate la Casa de cultură



Primăria municipiului Caransebeş, Biblioteca Municipală „Mihail Halici” şi Casa de Cultură „George Suru” organizează miercuri, 28 aprilie, de la ora 16, în Sala de spectacole a Casei de Cultură, premierea participanţilor la concursul de lectură „Bătălia Cărţilor”.
Activitatea s-a derulat în perioada aprilie 2020-aprilie 2021, pe două categorii de vârstă, respectiv 11-13 ani (copii) şi 14-18 ani (adolescenţi). În acest răstimp, participanţii au avut obligaţia să citească zece cărţi propuse de Asociaţia Naţională a Bibliotecilor Publice din România şi să întocmească fişe de lectură la ele, ne-a informat directorul Bibliotecii, Mircea Moscovici.
Se vor acorda premii speciale pentru cele mai bune fişe de lectură şi pentru cea mai bună fişă de lectură a Cărţii anului, iar finaliştii, cei care au citit cele zece cărţi, vor participa la un concurs-dezbatere „Convinge-mă să citesc!”. Cei care vor prezenta cel mai frumos, vor argumenta mai convingător cartea preferată şi vor răspunde cel mai bine la întrebări vor deveni cititorii anului: un copil şi un adolescent. De asemenea, se vor acorda premii de finalist şi de fidelitate. (G. Luca)