Coco Galescu şi-a explicat gestul, declarând: „Relaţia mea cu Marcel Vela m-a făcut să înţeleg că acest pas este unul logic, mai ales că atât el, cât şi Consiliul Local Caransebeş m-au sprijinit mereu. Am intrat în echipa liberală pentru ca pârghiile să fie mai clare, mai concrete, şi să pot duce la capăt unele proiecte care s-au împotmolit la un moment dat. Dar nu vizez poziţii politice înalte“.
Ultima performanţă a lui Coco Galescu este atingerea, în luna decembrie a anului trecut, a Polului Sud, pe schiuri, în cadrul unei expediţii internaţionale organizate cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la descoperirea acestui punct de către exploratorul norvegian Roald Amundsen. Să mai spunem că, pentru întreaga sa activitate sportivă şi, în acelaşi timp, culturală, Coco Galescu a fost distins cu titlul de ,,Cetăţean de onoare”, atât al municipiului Caransebeş, cât şi al judeţului Caraş-Severin.
Sonia BERGER