Horoscop


Berbec

Persoana iubită va fi mai sensibilă, mai suspicioasă, şi va trebui să fiţi foarte atent, căci orice vorbă spusă la întâmplare ar putea-o răni. În rest, veţi avea parte de tot felul de evenimente, care vă vor ţine în priză. Ar putea apărea unele discuţii legate de bani, dar intervenţia unui prieten vă va salva de la o dispută obositoare. Nu vă lăsaţi descurajat în plan profesional!

Taur

S-ar putea ca partenerul de viaţă să nu vadă cu ochi buni intenţia dv. de a demara noi activităţi. Încercaţi să fiţi mai realist şi să vă stabiliţi clar priorităţile. Ar fi bine să vă abţineţi de la speculaţii financiare şi să fiţi atent pe ce cheltuiţi banii. Începeţi să resimţiţi oboseala acumulată şi, dacă veţi continua să munciţi în acest ritm, riscaţi să aveţi probleme de sănătate.

Gemeni

Implicarea în activităţi sociale vă va permite să vă puneţi în valoare calităţile, dar şi să vă găsiţi adepţi pentru proiectele dv. mai vechi. Vă tentează să ieşiţi la cumpărături pentru a vă satisface unele capricii. N-ar fi exclus nici ca un membru al familiei să aibă nevoie de o sumă de bani care nu vă este tocmai la îndemână. În această perioadă, partenerul vă sprijină în tot ce faceţi.

Rac

Evitaţi discuţiile în contradictoriu sau activităţile în care aveţi nevoie de colaborare. De fapt, ar fi de dorit să nu daţi curs pornirilor impulsive, căci aţi putea face greşeli. Aveţi de pus în ordine tot felul de hârtii, ceea ce vă va plictisi peste măsură. Energia de care daţi dovadă în tot ce faceţi va determina o creştere de popularitate în rândul prietenilor şi al colegilor.

Leu

Traversaţi o perioadă în care este indicat să nu vă implicaţi în activităţi care vizează o realizare imediată. La serviciu vi se vor repartiza noi sarcini, ceea ce demonstrează că şefii vă apreciază eforturile. Colegii, în schimb, fără a se arăta răutăcioşi, nu vor fi dispuşi să coopereze. Ceva mai multă atenţie ar fi bine să acordaţi sănătăţii, mai ales dacă aveţi o suferinţă cronică.

Fecioară

Dacă aveţi de gând să plecaţi la drum, conjunctura astrală vă avantajează. În cazul în care doriţi să vă implicaţi în activităţi mai complicate, fiţi cât se poate de atent, deoarece lucrurile ar putea lua o întorsătură neaşteptată. Nu este cazul să finalizaţi chiar tot ce v-aţi propus; mai lăsaţi timp şi pentru odihnă, şi totul va fi în regulă. Ar fi bine să nu alergaţi după profituri imediate.  

Balanţă

Încercaţi să vă rezolvaţi problemele importante la începutul intervalului, când aveţi mai multă energie. În week-end, dorinţa dv. de libertate poate să ducă la o deteriorare a relaţiilor cu persoana iubită. Acordaţi mai multă atenţie detaliilor! Vă confruntaţi cu dificultăţi de comunicare, dar şi pe plan profesional, şi va trebui să luaţi o decizie urgentă şi importantă.

Scorpion

Aveţi ocazia să faceţi schimbări importante pe plan sentimental. Faceţi cunoştinţă cu o persoană care vă atrage atenţia din prima clipă. Ar fi bine pentru dv. să nu vă pripiţi şi să ţineţi cont de sfaturile unui prieten. S-ar putea să începeţi o colaborare. Este posibil ca partenerul de viaţă să se supere dacă nu îl consultaţi. Puteţi fi optimist, totul va decurge conform planurilor.

Săgetător

Veţi putea încheia cu succes unele activităţi începute de mai mult timp, cu condiţia să nu vă asumaţi riscuri inutile. Acasă este posibil să se petreacă un eveniment care vă va obliga să daţi dovadă de multă diplomaţie. Relaţia cu partenerul de viaţă va fi bulversată de tot felul de întâmplări neprevăzute. Încercaţi să le discutaţi în linişte cu acesta şi, mai ales, evitaţi să-i faceţi reproşuri.

Capricorn

Se profilează posibilitatea de a face ceva schimbări la locul de muncă, dar ar fi bine să nu vă pripiţi. Totuşi, având în vedere că vă aflaţi într-o perioadă bună din punct de vedere intelectual, deciziile luate în aceste zile se vor dovedi în scurt timp inspirate. Persoana iubită ar dori mai multă atenţie din partea dv., aşa că încercaţi să vă găsiţi mai mult timp şi pentru ea.

Vărsător

În familie se va încerca rezolvarea unei probleme care irită pe toată lumea, iar pe dv. în mod special. Pe cât posibil, evitaţi discuţiile în contradictoriu cu partenerul de viaţă, dacă doriţi să aveţi o săptămână liniştită. Propunerea pe care v-o va face o cunoştinţă nu vă încântă, dar se pare că nu aveţi de ales. Deşi la prima vedere şansa pare a fi de partea dv., evitaţi să vă asumaţi orice fel de riscuri.

Peşti

Veţi avea parte de o perioadă agitată, în care proiectele iniţiale trebuie amânate. Va fi nevoie să rezolvaţi o mulţime de lucruri, mai ales acasă. Energia fizică nu este la nivelul obişnuit, aşa că, pentru a face faţă unei săptămâni atât de încărcate, va trebui să apelaţi la sprijinul unui prieten. În week-end, veţi primi câteva informaţii care vă vor relaxa, dar pe care le veţi putea şi folosi în viitor.