Noul primar al municipiului Caransebeș ales în urma scrutinului din 5 iunie, Felix Borcean, s-a deplasat, recent, în câteva puncte din oraș, pentru a vedea la fața locului problemele cu care se confruntă oamenii și problemele pe care le întâmpină instituțiile din subordinea Primăriei. Prima problemă pe care a constatat-o este legată de curățenia din cartiere, sens în care edilul a declarat că, după discuțiile purtate cu conducerea Transal Urbis, cea care se ocupă de salubrizarea municipiului, a înțeles că personalul societății s-a redus de la 60, la 28 de angajați, ceea ce este puțin, dar că există solicitări pentru angajări. În ceea ce privește celelalte probleme, canalizarea și scurgerea apelor pluviale, cele două se intersectează. Felix Borcean a explicat că pluvialulde pe Vladimirescu, realizat de Primărie, a fost distrus de lucrările Hidroconstrucția, cea mai bună soluție fiind să nu se aștepte finalizarea lucrărilor la canalizare, ci să se inițieze de pe acum un proiect pentru pluvial.
Problemele constatate la Spitalul Municipal de Urgență sunt tot cele vechi, legate de starea acoperișului și de curățenie, iar conducerea unității a dat asigurări că se vor lua măsuri în acest sens.
În plus, a mai spus noul primar, atingând una dintre problemele sensibile cu care se confruntă la ora actuală învățământul din municipiu, din luna septembrie, odată cu începerea noului an școlar și finalizarea lucrărilor la Campusul de la Colegiul Național „C.D. Loga”, elevii se vor putea întoarce în această unitate.
Felix Borcean a vorbit și despre funcționarea serviciilor și instituțiilor ce aparțin de administrația locală. „Organizarea este foarte bună, dar vreau să văd cum decurg lucrurile și pe mai departe. Dacă situația o va impune, pe parcurs, voi trece la schimbări sau chiar la demiteri, acolo unde nu constat eficiență”, a spus noul edil al municipiului.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.