Home » FC Caransebeş, fără antrenor: Alin Artimon a plecat de la echipă!
FC Caransebeş, fără antrenor: Alin Artimon a plecat de la echipă!
Această intrare a fost publicată în Sport la de admin (actualizat acum 3219 zile)
După antrenamentul de luni-dimineaţă, Alin Artimon a plecat de la Caransebeş la Timişoara, anunţând că şi-a dat demisia de la conducerea clubului gugulan. Dorind să aflăm mai multe amănunte referitoare la această situaţie total neaşteptată, am luat legătura cu directorul sportiv al clubului FC Caransebeş, Dan Avram, preşedintele Dorin Micşa fiind în concediu. Avram ne-a declarat că, într-adevăr, principalul Alin Artimon şi, implicit, Alin Paleacu, au plecat de la echipă, însă în cazul antrenorului principal este vorba de o serie de nemulţumiri exprimate de acesta în ultima perioadă, însă nu este vorba de o plecare definitivă, ci doar de o minivacanţă de două-trei zile. „Era vorba de restanţele salariale pe o lună pentru unii jucători, dar acestea vor fi plătite mâine (marţi – n.r.). De asemenea, a fost vorba de faptul că nu au fost semnate contractele cu jucătorii, dar contractele nu pot ajunge la Federaţia Română de Fotbal până nu sunt vizate de Consiliul Director al Clubului, iar acest lucru se va întâmpla probabil tot mâine, când această structură se va întruni. Cât despre Alin Artimon, el este cu banii la zi şi i-am oferit întotdeauna tot ce ne-a cerut”, a spus Dan Avram.
Contactat telefonic, Alin Artimon a ţinut să precizeze: „Nu sunt în minivacanţă, eu mi-am petrecut o vacanţă adevărată de şapte zile în Egipt. Nemulţumirile mele sunt multiple. Când spunem una şi facem alta, unul dintre noi se opreşte. Am înţeles clar din mesajele care mi s-au transmis în ultima vreme că e timpul să plec. Era mai corect să mi se spună asta direct, nu să trag eu concluzia. Sunt cu salariul la zi, şi nici nu am nicio obligaţie faţă de club: mi-am atins obiectivul şi am format şi lotul pentru sezonul viitor. Eram oricum la sfârşit de contract, care a încetat în 30 iunie, dar nu vreau să intru în alte detalii”.
Începând de marţi, antrenamentele echipei vor fi conduse de antrenorul cu portarii, Dan Doran, şi avizate de Toma Peica. „Deocamdată, nu caut antrenor în locul lui Artimon. Eu cred că trebuie să vorbească cu noi, şi în acest sens noi îl aşteptăm la discuţii”, a mai spus directorul sportiv al clubului, Dan Avram.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.