„Apa a fost introdusă pe fonduri guvernamentale, iar canalizarea și stațiile de epurare pe Măsura 322, pe fonduri europene. Acolo am avut un proiect de două milioane și jumătate de euro, unde au intrat 6 kilometri de străzi, o extindere la Ezeriș, canalizarea și un centru pentru persoane vârstnice. Suntem în mare parte acoperiți din acest punct de vedere”, a spus Ioan Rusu.
Chiar și în aceste condiții, administrația locală este din nou în căutare de fonduri pentru extinderea acestor facilități spre zonele de intravilan din jurul comunei, acolo unde încep să fie ridicate un număr tot mai mare de case și vile. Până acum, s-a reușit extinderea rețelelor de apă și canalizare la Soceni, spre Caransebeș, pentru ca noii ocupanţi ai zonei să poată locui în condiții normale, și urmează ca și zona de la ieșirea din satul Soceni spre Târnova să se bucure de același tratament, a mai adăugat primarul comunei Ezeriș.
Mădălina DOMAN