Eroii martiri, comemoraţi la Caransebeş


Memoria eroilor martiri ai neamului a fost onorată aşa cum se cuvine la Caransebeş. Astfel, Ziua Armatei Române a programat în urbea de pe Timiş şi Sebeş o serie de manifestări ce au debutat la Cimitirul Eroilor, unde au fost depuse coroane şi jerbe de flori şi a fost oficiată o slujbă de pomenire. Ulterior, acţiunile au continuat în Parcul ,,General Ioan Dragalina”, ocazie cu care participanţii au rostit scurte alocuţiuni, iar oficialităţiile locale şi judeţene, precum şi reprezentanţii instituţiilor publice şi ai formaţiunilor politice au depus coroane de flori la statuia generalului român. Totodată, un sobor de preoţi condus de Protopopul Caransebeşului, Prea Onoratul Liviu Mihai Drăgan, a oficiat un Te Deum. Între alţii, la evenimentul desfăşurat la Caransebeş au luat parte mai mulţi rezervişti ai Armatei Române.

Manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei Române au consemnat, în final, şi tradiţionala paradă, la care şi-au adus contribuţia cadre militare, ale Jandarmeriei, ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Semenic”, precum şi Fanfara ,,Lira”.

Ziua Armatei Române a fost instituită prin Decret la 1 octombrie 1959, iar evenimentul comemorează data de 25 octombrie 1944. Atunci, prin jertfa militarilor, a fost eliberat ultimul oraş ocupat de hortişti pe teritoriul ţării prin Dictatul Fascist de la Viena, şi anume Carei, restaurându-se astfel adevăratele hotare de stat ale României.

Liviu DINU