Când am văzut că nici după jumătate de oră de stors creierii până la ultimul neuron n-am reuşit să-mi amintesc locul acelei lupte, cu toate că cuvântul îmi stătea încă de la început pe limbă, ca să nu mă prindă dimineaţa cu ochii-n tavan, am intrat pe internet. Am dat vreo trei click-uri şi el a apărut imediat: Shiroyama. Şi mi-am zis că dacă tot sunt pe site-ul acela, să mai citesc câte ceva ca să-mi împrospătez cunoştinţele de cultură generală. Şi mi-am amintit de Saigo Takamori, ultimul samurai şi eroul naţional al japonezilor, şi de lupta sa care seamănă perfect cu nebunia spartană de la Termopile…
Tot parcurgând eu rândurile care-mi înfăţişau o istorie plină de flori de cireş şi de capete tăiate, privirea mi-a căzut pe un proverb de-al lor care, dacă bine-mi amintesc, zice cam aşa: „Pregăteşte-te pentru ce e mai bine, dar nu te teme pentru ce e mai rău”. L-am pus în balanţă cu singurul proverb pe care niciun popor din lume nu-l mai are în afară de noi – „Capul plecat sabia nu-l taie” –, şi am înţeles pe loc de ce o tot ia Simona Halep pe cocoaşă cam peste tot pe unde se duce.
Şi-am mai înţeles şi multe altele odată ce mi-am adus aminte de proverbul ăsta pe care cred că ar trebui să-l condamnăm la moarte, până nu e prea târziu. Am priceput, de exemplu, de ce pleacă românii să slugărească Europa. Simplu. Fiindcă toată istoria noastră nu e altceva decât o robie lungă şi ruşinoasă, pe care eu nu mi-o explic decât prin caracterul nostru, asupra căruia parcă n-aş mai stărui. Am vorbit şi am scris atâtea despre el, încât s-ar putea crede că am ceva cu poporul ăsta. Nu, nu am. A fost o vreme când am încercat să-l scutur de umăr, chiar dacă am fost conştient că de trezit n-am să pot să-l trezesc niciodată singur, dar acum m-am lăsat păgubaş. Somniferul pe care l-a luat e atât de puternic încât ştiu că nici cel mai mare cutremur nu l-ar face să întredeschidă măcar ochii. Şi, cum ziceam, 2000 de ani ne-au tot condus alţii. Cu vreo două sau trei excepţii – Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul –, am fost şmecheri şi descurcăreţi, şi n-a trebuit să murim pentru libertate. Acei 2000 de ani de slugărit ne-au intrat în sânge şi-n coloana vertebrală. Acum nu ne mai pune nimeni jugul. Acum alergăm noi să ne băgăm grumazul în el pentru nişte amărâţi de arginţi.
Pentru toate astea şi pentru multe altele, o mare parte din vină poartă acel proverb pe care eu l-aş condamna la moarte. Dar nu oricum. Dacă ar fi după mine, eu aş zice să i se taie capul. Cu sabia ultimului samurai.
Adrian CRÂNGANU