Şeful instiuţiei cu sediul la Caransebeş a prezentat o mică parte din volumele având ca temă Primul Război Mondial, de la declanşarea căruia se împlinesc 100 de ani, unele scrise chiar în acea perioadă, altele ulterior, existente în cadrul Arhivelor. La această întâlnire a participat şi reputatul istoric caransebeşean col. (r) Liviu Groza, autor a numeroase cărţi, specialist în istorie militară, mai cu seamă în cea a Banatului, care a adunat în biblioteca sa o serie de volume mai puţin cunoscute cărăşenilor şi pe care le-a prezentat participanţilor la eveniment.
Profitând de ocazie, managerul Bibliotecii judeţene, Clara Constantin, i-a înmânat col. (r) Liviu Groza, cel care a îmbogăţit fondul de carte al instuţiei de cultură cu cel de al cincizeci şi cincilea volum al său, o plachetă şi o diplomă reprezentantivă In Honorem, în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru realizările istorice şi culturale ale acestuia.
Evenimentul de la Centrul „Banatica” a reprezentat un bun prilej pentru bibliotecarii cărăşeni de a se reuni şi de a schimba impresii legate de meseria lor.
Mădălina DOMAN