În organizarea Colegiilor Naţionale „C.D. Loga” şi „Traian Doda”, precum şi a Bibliotecii „Mihail Halici” şi Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş, instituţie a cărei sală de spectacole a şi găzduit acţiunea, tot joi, de la ora 12.30, a avut loc manifestarea cultural-artistică intitulată „Repetabila iubire”. Programul a inclus momente muzicale, poetice, teatrale, dar şi concursuri de genul „Vrei să fii milionarul culturii române?”, „Cel mai talentat artist plastic”, „Cel mai inspirat actor”, „Cel mai talentat recitator”, „Cel mai aplaudat moment artistic”, în care s-au întrecut elevii celor două licee. Coordonatorul acţiunii – care s-a desfăşurat sub patronajul Primăriei Caransebeş – a fost prof. Ariana Covaci, iar profesori responsabili – Iordache Pătrăşcanu, Ana Paica, Ana Borcean, Alina Ardelean, Maria Frenţiu, Loredana Roşu, Nicolae Borlovan, Mihaela Muntean, Ion Drăghina, Dorina Coste, Florin Roiban şi Oltea Fontul. „Prin organizarea, împreună, a acestui important eveniment, ne-am adresat tuturor elevilor şi dascălilor din Caransebeş care ştiu să trăiască literatura frumos, din suflet. Sunt mulţumită atât de reuşita spectacolului, cât şi de implicarea deosebită a elevilor care au arătat, astfel, că talentul nu are vârstă şi nu cunoaşte bariere”, a declarat, după spectacol, prof. Ariana Covaci.
Tot joi, dar de la ora 17, la Galeria de Artă „Corneliu Baba” a Casei de Cultură a avut loc o seară lirică aşezată sub genericul „Testamentul unei generaţii”, manifestarea intitulându-se „Dor de Eminescu…”. Elevii au recitat versuri din creaţiile lui Radu Gyr, Nichifor Crainic şi Aron Cotruş, piesele muzicale făcând parte din repertoriul compozitorilor J. Pachelbel, G.F. Handel, C.P. Basacopol, F. Kuhlau, L.v. Beethoven şi Bella Bartok. La acţiune, organizată de profesorii Sorina Jurj, Delia Pui şi Alexandrina Avramescu, au participat elevii Şcolii de Muzică şi cei ai claselor a X-a şi a XII-a Ştiinţe, de la Colegiul Naţional „C.D. Loga”.
Mădălina DOMAN
Ştefan ISAC