În cadrul Sfintei Liturghii, absolvenţii s-au împărtăşit cu Sfintele lui Hristos Taine, primind apoi un cuvânt de îndemn şi binecuvântare din partea Prea Onoratului Părinte Constantin Train, directorul Seminarului Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu”.
După încheierea slujbei, în Sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului, a avut loc cursul festiv cu tema „Viaţa şi activitatea episcopului Miron Cristea”, susţinut profesorul universitar doctor Florin Dobrei de la Catedra de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române.
Ulterior au luat cuvântul Marian Mihăilă, prorectorul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, Gheorghe Popovici, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative, în cadrul căreia funcţionează Secţia de Teologie, Ion Marcel Vela, primarul Caransebeşului şi bineînţeles, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului.
În a doua parte a evenimentului, dascălii s-au deplasat la sediul Seminarului Teologic, unde au participat la festivitatea de „predare a cheii” către generaţiile următoare de teologi. De adăugat şi faptul că, anul acesta, au fost finalizate cursurile primei generaţii de masteranzi ai Facultăţii de Teologie din Caransebeş, care au absolvit specializarea de „Teologie Pastorală şi Misiune Creştină”.
Liviu DINU