Această intrare a fost publicată în cultura la de admin (actualizat acum 4104 zile)
Investiţia de la bugetul local făcută la Sala de spectacole a Casei de Cutură „George Suru” din Caransebeş este una care, aşa cum se spune, „îşi merită toţi banii”. Dovadă, numărul nesperat de mare de persoane, dornice să se bucure de binefacerile pe care ţi le oferă vizionarea unei piese de teatru, care au ţinut să fie spectatorii primei comedii prezentate pe scenă de actori ai Teatrului de Vest din Reşiţa. Aşa se face că cele peste 250 de locuri existente în sală s-au dovedit a fi insuficiente, angajaţii instituţiei fiind nevoiţi să suplimenteze scaunele cu încă 50. Cu toate acestea, reprezentaţia piesei „Căsătorie cu tocmeală”, de Matei Mircioane, a fost făcută „cu casa închisă”.De altfel, conform spuselor actorului Marius Tudor, cel care a interpretat rolul lui „Titi”, acţiunea a constituit o dublă premieră. Nu numai că a fost prima reprezentaţie a unei piese de teatru jucată în noua sală de spectacole din Caransebeş, dar este şi prima piesă ce aparţine lui Matei Mircioane. „Mircioane a mai scris câteva piese pentru copii, dar, deocamdată, numai aceasta s-a pus în scenă. Noi ne-am bucurat că e o piesă a unui român, în primul rând. Ne bucurăm că am fost aici, la Caransebeş, şi am deschis stagiunea teatrală… Cred că au să vină mult mai multe trupe să aibă reprezentaţii aici, dar noi am fost primii şi asta înseamnă foarte mult. Mulţumim publicului care a fost foarte călduros şi primitor, căruia îi suntem profund recunoscători”, a mai adăugat Marius Tudor.
Următoarea reprezentaţie va avea loc joi, 7 februarie, când pe scenă va fi prezentată de actorii Teatrului de Vest din Reşiţa o altă comedie. E vorba de piesa „Jocul”, de Radu Herjeu. Este pentru prima oară când textul cunoscutului prezentator la o televiziune de ştiri din Bucureşti este pus în scenă. Regia artistică este semnată de Boris Melinti, iar scenografia de N.D. Vlădulescu. De această dată, publicul caransebeşean este provocat să asiste la un spectacol de excepţie, în care o poveste de dragoste şi o intrigă poliţistă se transformă într-o halucinantă parabolă suprarealistă.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.