Caransebeşul a fost reprezentat la această manifestare, la care au participat 60 de concurenţi cu vârstele cuprinse între 5 şi 16 ani, de tânăra Elena Molea, elevă în clasa a V-a la Colegiul Naţional „C.D. Loga” şi membră a Clubului Victorioşilor din Târgovişte, condus de Viorica şi Victor Mihalache.
În cadrul activităților conexe, a avut loc premiera filmului ,,Misterul Măştii Muzicale”, realizat, produs şi regizat de Victor Mihalache, în colaborare cu Asociaţia Star din Piatra Neamţ.
În concursul propriu-zis, tânăra gugulancă a participat la Secţiunea muzică populară, unde a obţinut Trofeul la categoria 12-13 ani. Deplasarea Elenei Molea la Piatra Neamţ a fost posibilă datorită sprijinului acordat de Clubul Rotary Caransebeş, al cărui reprezentant, Stelian Cornea, a primit, în cadrul festivalului, Diploma de Onoare.
Mădălina DOMAN