Organizatorii manifestării au iniţiat şi un concurs de epigramă ce s-a desfăşurat în perimetrul a două teme: ,,Furtună în cancelariile lumii” şi ,,Mă suii în Dealul Clujului”, la care au luat parte 84 de epigramişti, cei mai reputaţi din întreaga ţară şi din Republica Moldova.
De la Caransebeş a participat epigramistul Nicolae Nicolae, preşedintele Cenaclului de epigramă ,,Apostrof”, acesta reuşind să-şi adjudece premiul trei, prin calitatea epigramelor cu care a concurat. În curând, pe Nicolae Nicolae îl aşteaptă o nouă confruntare cu aşii spadasini din ţară, la Galaţi, unde încercatul epigramist caransebeşean, sperăm să nu ne dezamăgească. Îi urăm succes şi de data aceasta! (S. Berger)