Prestaţia actorilor, deşi amatori, a fost una de excepţie. De altfel, astăzi există în ţară câteva astfel de trupe, care, pe scenă, nu se deosebesc cu nimic de colegii lor profesionişti. Singura diferenţă e că, în viaţa de zi cu zi, actorii amatori se ocupă cu totul şi cu totul de altceva. Ileana-Carmen Căprariu, actriţa care a interpretat rolul lui Siyen, este educatoare la o şcoală specială din Lugoj. De altfel, ea susţine că se consideră un om împlinit pentru că iubeşte extrem de mult şi copiii şi teatrul. „Am avut o surpriză foarte plăcută. Am jucat pentru prima dată la Caransebeş şi am avut emoţii. Când urci pentru prima oară pe o scenă pe care nu o cunoşti, nu ştii care va fi reacţia publicului. Aici am rămas minunat surprinsă de public. Sunt oameni extraordinari, cu mult simţ al umorului, şi au reacţionat exact aşa cum trebuia. Şi de dimineaţă, copiii au fost extraordinari. Ne-au dat foarte multă energie pozitivă şi asta ajută mult. Pe scenă dai tot ce ai mai bun în tine, dar şi primeşti foarte mult din partea publicului”, ne-a declarat, după spectacol, Ileana-Carmen Căprariu.
Lăcrămioara Bercean, interpreta lui Diha, este de meserie asistentă medicală la o secţie de Terapie intensivă. Pentru a fi prezentă pe scena de la Caransebeş, a fost nevoită să facă schimb de tură. „Am mai fost la Caransebeş, dar am jucat în sala Cercului Militar. Această sală e însă mult mai frumoasă, iar publicul a fost ascultător şi doritor”, a mai spus actriţa.
La rândul lui, Ovidiu Decean, alias Funcţionarul de la gaze, a ţinut să mulţumească publicului. „Rolul nu a fost dificil. Când ai publicul de partea ta, nimic nu-i greu. Am avut oarecari probleme cu cizmele alea, pentru că ar fi trebuit încălţate până la urmă, dar n-am reuşit. Se mai întâmplă, astea sunt lucruri neprevăzute, care fac deliciul. În viaţa de zi cu zi sunt funcţionar economic şi casier la Şcoala de arte. Contabilitatea nu are nimic în comun cu teatrul, dar ce fac, fac din plăcere”.
Şi Constantin Ilie, directorul teatrului lugojean, a mulţumit publicului şi organizatorilor. „Am avut surpriza să găsim o sală plină. A fost extraordinar. Se vede că publicul caransebeşean este doritor de teatru. Noi vrem să le oferim teatru în continuare. Asta înseamnă că am vrea ca lunar să prezentăm câte un spectacol. Avem «Steaua fără nume», «Gaiţele», multe piese pentru copii. Am luat deja legătura cu dl director Cojocariu şi, din partea lui, ne bucurăm de susţinere totală”.
Din echipa care a venit la Caransebeş a făcut parte şi consilierul pentru probleme de cultură şi patrimoniu al primarului din Lugoj, Patricia Ghemeş. „Teatrul din Lugoj are o foarte veche tradiţie şi are o echipă de actori amatori, dar care participă la festivaluri internaţionale şi care au fost apreciaţi de criticii de teatru ca fiind cel puţin la fel de buni, dacă nu chiar mai buni decât actorii profesionişti. De aceea, noi intenţionăm să creăm la Lugoj un Centru cultural unde teatrul să devină unul profesionist, pentru că aceşti actori merită tot sprijinul nostru”, a afirmat consilierul.
Teatrul din Lugoj va sărbători peste puţin timp 175 de ani de la înfiinţare.
Carmen SENCO