„«Credo» a luat fiinţă în noiembrie 2010, fiind formată exclusiv din membri ai Centrului de Voluntariat al Episcopiei Caransebeşului, din cadrul sectorului social-misionar, şi vizează atât aspectul cultural, cât şi pe cel social-filantropic. Trupa se află sub coordonarea părintelui Călin Ianchiş, consilier social-misionar al Episcopiei Caransebeşului, şi a mea personală”, ne-a declarat Petrişor Rada. Cu mândrie, ne-a mai spus şi că trupa „Credo” a fost premiată la concursul naţional de teatru „La scenă deschisă”, de la Brad, ediţia a III-a, din 27-29 mai 2011. Premiul I la interpretare rol feminin a fost câştigat de Rusalina Bona, premiul III la interpretare rol masculin a fost luat de Robert Mihart, iar trupa «Credo» a luat premiile I la toate secţiunile la festivalul Fantasia, ediţia I din mai 2011”, a mai spus Petrişor Rada.
Actorii trupei „Credo” sunt elevi ai şcolilor din Caransebeş, care au strâns la un loc pasiunea pentru actorie, bucuria de a fi împreună şi plăcerea de a experimenta şi, nu în ultimul rand, de a dărui, de a educa. Chiar numele trupei este un imperativ şi o chemare la colaborare între toţi oamenii care au preocupări şi activităţi diferite, însă o credinţă comună – iubirea aproapelui.
Deşi unii dintre actorii trupei iniţiale au plecat la facultate, sufletul ei a rămas, şi vin din urmă alţii. Iată că se creionează un alt scop al acestei activităţi culturale – formarea unei pepiniere de artişti şi revigorarea actelor culturale de acest gen, în urbea de pe malurile Timişului şi Sebeşului.
Sandi Dariana POPESCU