Chiar şi aşa, însă, am făcut sport ori de câte ori am avut timp şi călcâiul – pe care-l numeam deja al lui Ahile – mi-a dat voie. Şi am avut mereu o slăbiciune pentru sportivi, o înţelegere pe care de cele mai multe ori cei din jurul meu n-o înţelegeau la mine şi cu atât mai puţin o aveau faţă de ei. Dar majoritatea celor care nu pricepeau de ce le ţin partea fotbaliştilor, atleţilor, handbaliştilor sau gimnaştilor erau pufoşi, rozalii, cu burtică şi nu îmbrăcaseră în viaţa lor un trening. Lor nu le-a ieşit niciodată limba de-un cot în turnantă sau pe vreun deal, la cros, lor nu le-a sărit niciodată genunchiul fiindcă au dat pe lângă minge pentru că vreun smoc de iarbă care nu se vede din tribună a deviat-o un centimetru de la traiectorie, ei n-au căzut niciodată în fund în sala de gimnastică, după ce trambulina te-a aruncat doi metri peste capra pe care trebuia s-o sari. Pe ei n-au curs niciodată apele. Cât despre mine, nu m-am obosit niciodată să le explic că le-am păţit pe toate, şi pe deasupra, uneori, în loc de inimă, în piept îmi bătea o minge.
Tocmai de aia eu nu-i critic pe sportivi. Nici acum n-am s-o fac. Dar nu pot să nu spun că avem, probabil, cel mai slab fotbal pe care l-am avut vreodată. Eu sunt stelist şi am să fiu mereu, indiferent cine va conduce clubul ăsta. Dar după meciurile de joia trecută, Steaua cu Iaşiul şi ASA Târgu Mureş cu Oţelul Galaţi, mi-a venit să mă las pur şi simplu de singurul sport pe care-l mai practic la vârsta asta – privitul fotbalului la televizor. Fiindcă aşa am considerat eu, că nici Steaua, nici ASA nu meritau să câştige campionatul. Au jucat amândouă atât de prost încât au jignit pur şi simplu mingea şi gazonul, iar eu, ca telespectator, m-am simţit înjurat. Drept pentru care, ca să-mi treacă supărarea, aştept ca jucătorii să-şi ceară scuze că au câştigat campionatul.
Adrian CRÂNGANU