Recent, o nouă serie de copii a părăsit tabăra de la poalele Muntelui Mic, care a găzduit ,,Săptămâna de aventură” organizată de Clubul Montan Caransebeş. Pe toată perioada acţiunii, tinerii – veniţi din municipiu, dar şi de la Reşiţa, Craiova şi Bucureşti – au avut parte de aplicaţii în ,,Parcul de aventură”, drumeţii montane, jocuri în aer liber şi de cabană, iniţiere în alpinism, exerciţii de supravieţuire în natură, tiroliană, rapel, căţărare pe stâncă şi pe panou, dar şi de multe alte activităţi. Exerciţiile – ne-a asigurat Coco Galescu – au fost făcute în condiţii de maximă siguranţă. (S. Berger)
O nouă serie de copii a părăsit zilele trecute tabăra de la poalele Muntelui Mic, care poartă denumirea de „Săptămâna de aventură”, organizată de Clubul Montan Caransebeş. Iniţiativa organizării acestui grup a aparţinut, de data aceasta, Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 7 din Reşiţa, instituţie care are o bună colaborare cu asociaţia caransebeşeană. Alături de copiii din această instituţie de învăţământ, au fost colegi şi prieteni ai acestora de la Şcolile Generale Nr. 2, 6, 12 şi de la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din Reşiţa, dar şi din Caransebeş, Craiova sau Bucureşti.
Programul de tabără este variat şi urmăreşte dezvoltarea aptitudinilor sportive, a capacităţii de orientare în natură şi a spiritului de aventură. Programul a inclus aplicaţii în „Parcul de aventură”, drumeţii montane, jocuri în aer liber şi jocuri de cabană, iniţiere în alpinism, exerciţii de supravieţuire în natură, tiroliană, rapel, căţărare pe stâncă şi pe panou, şi multe altele. Spiritul de aventură este combinat cu elemente de cultură generală, dar se bazează şi pe o fină pregătire psihologică a participanţilor la activităţi. Dificultatea exerciţiilor creşte gradual, pe măsură ce încrederea în forţele proprii este tot mai mare. Copiii au luat contact cu elemente de alpinism în „Parcul de aventură” creat în apropierea taberei. Acolo au urcat pe panoul de căţărare, pe „Pânza de păianjen” sau pe „Scara uriaşului”, ajungând ca, spre sfârşitul perioadei, să parcurgă un circuit cu un grad de dificultate mai ridicat, numit „Proba de foc” sau să se caţere pe stânci şi să coboare în rapel, să traverseze o vale pe o tiroliană amplasată la o înălţime considerabilă.
Pe toată perioada taberei, copiii au făcut cunoştinţă cu materialele şi echipamentul folosit în alpinism, au fost ajutaţi să folosească o parte din aceste materiale şi au înţeles importanţa utilizării lor, exerciţiile fiind făcute în condiţii de maximă siguranţă.
Este de apreciat buna organizare a taberei, fiecare zi începând cu înviorarea şi încheindu-se cu „Sinteza zilei”, în care se fixează locurile străbătute, tipurile de activităţi realizate. „Săptămâna de aventură” s-a încheiat cu o festivitate de premiere a tuturor participanţilor, în cadrul căreia aceştia au avut ocazia de a exprima opinii, impresii, au primit diplome de participare şi au făcut, împreună cu instructorii, o analiză a perioadei petrecute în tabără.
Sonia BERGER