- Citirea contoarelor este obligația legală a distribuitorului licențiat de gaze naturale şi energie electrică;
- Datele colectate sunt transmise furnizorilor pentru care au optat consumatorii şi stau la baza emiterii facturilor de gaz şi electricitate
Întrucât citirea contoarelor este obligatorie, potrivit reglementărilor legale în vigoare, şi totodată stă la baza procesului de facturare, distribuitorul de gaze naturale adresează rugămintea tuturor consumatorilor de gaz şi electricitate din aria de responsabilitate să permită accesul la contoare a reprezentanţilor firmei MSC Operaţional SA, desemnată de către Delgaz Grid să execute aceste operaţiuni.
Angajaţii acestei companii pot fi recunoscuţi după brandul EPlus care se regăseşte pe legitimaţiile de serviciu, precum şi pe îmbrăcămintea pe care aceştia o poartă în timpul programului de lucru.
În cazul în care consumatorii nu sunt acasă în ziua anunţată de firma MSC Operaţional SA pentru citirea contoarelor, această operaţiune este reprogramată pentru o altă dată ce va fi adusă la cunoştinţa acestora.
Compania solicită consumatorilor ca, în condiţiile în care sesizează neconformităţi în modul de prezentare a persoanelor care se ocupă de citirea contoarelor, să le sesizeze la numerele de telefon Delgaz Grid – 0800.800.900; 0800.800.366, pentru a evita interacţiunea cu falşi cititori.
Geanina LUCA