De aici încolo, viaţa lui s-a aflat într-un permanent urcuş, atât ca poziţie socială, cât şi sub aspectul realizărilor publicistice, care spre apusul vieţii l-au împins pe tărâmul creaţiei literar-memorialistice. Datorită calităţilor sale, dar mai cu seamă dăruirii cu care înţelegea să muncească, pe lângă faptul că şi-a completat studiile, i-au fost încredinţate responsabilităţi în diverse domenii ale vieţii culturale. Aşa se explică faptul că, din 1979, va fi secretar general de redacţie la Studioul Teritorial al Radioteleviziunii Timişoara, căruia i-a rămas credincios slujitor cu cuvântul până la pensionare.
În răstimp, printre articole, şedinţe şi consfătuiri, şi-a încercat cu succes condeiul, lăsând în urmă-i câteva cărţi care consemnează legătura lui strânsă cu Banatul natal şi oamenii lui. Amintesc, pentru cei care l-au cunoscut, titluri ca: „60 de secunde de viaţă. La microfon Nicolae Pârvu”, Ed. Mirton, 1993; „Când amintirile încep să doară”, Ed. Helicon, 1995; „Dealul crucii” (volum omagial Florentin Cârpanu), Ed. Helicon, 1996; „Microfonul care ucide”, Ed. Mirton, 1998, şi „Mariana Drăghicescu”, a doua ediţie, revăzută şi adăugită, dedicată cunoscutei soliste de muzică populară, Ed. Mirton, 1998.
Nu greşesc cu nimic când afirm că Nicu a fost ca o flacără, care se încăpăţâna să ardă şi când vântul îi era potrivnic. Aşa se face că nu descuraja şi purta parcă o aură de optimism, de-a dreptul contagioasă pentru cei din jur. Şi-a trăit cu intensitate toate clipele, şi pentru asta i se cuvine un binemeritat respect, mai cu seamă acum, când l-am fi sărbătorit la a optzecea aniversare (s-a născut în data de 7 octombrie 1935). Din păcate, ceva dincolo de noi a hotărât ca sărbătoarea aceasta să fie cernită şi tăcută, aşa cum azi îi este amintirea.
Titus CRIŞCIU