A recidivat cu paharul


În noaptea de vineri, în jurul orei 1, în timp ce poliţiştii rutieri desfăşurau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe Calea Severinului din Caransebeş, au oprit pentru control un autoturism. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul era fost condus de un tânăr de 29 de ani, din Caransebeş, iar la verificarea cu aparatul alcooltest a şoferului a rezultat o concentraţie de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, fiind verificat în evidenţele Poliţiei, a rezultat că tânărului i-a fost reţinut permisul de conducere în data de 14 ianuarie a acestui an, pentru o perioadă de 90 de zile, întrucât la verificarea cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au demarat cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce. (C. Senco)