Pentru siguranţa chiriaşilor celor două barăci, au fost amenajate alte spaţii, astfel încât tuturor celor care locuiau în aceste imobile să li se asigure o nouă locuinţă, barăcile să fie demolate în cel mai scurt timp, urmând ca pe locul lor administraţia locală să amenajeze o zonă verde, un loc de recreere pentru cetăţenii din Balta Sărată, dar şi un punct care să îmbunătăţească estetica urbană a zonei.
La sfârşitul săptămânii trecute, cele 12 familii care locuiau în respectivele barăci din cartierul Balta Sărată s-au mutat în noile apartamente sociale puse la dispoziţie de municipalitatea caransebeşeană. Acestea au fost amenajate în incinta fostului Pavilion administrativ al Spitalului de Psihiatrie din zona „Ţarină” şi vor fi închiriate de aceste familii. „În funcţie de numărul membrilor unei familii, sunt apartamente cu trei camere, cu două camere şi garsoniere, singura problemă fiind legată de amenjarea grupurilor sanitare. Am amenajat pentru moment şase grupuri sanitare, câte unul la două familii, dar e mai bine decât la Balta Sărată, unde nu exista deloc grup sanitar”, ne-a declarat Filip Strejariu, viceprimarul municipiului Caransebeş.
Pentru a proteja zona, una cu mulţi copaci şi cu spaţii verzi, administraţia locală a introdus mai multe clauze în contractul de închiriere. Astfel, în cazul distrugerilor, chiriaşii vor fi evacuaţi imediat, fără posibilitatea de a mai primi altă locuinţă. În perspectivă, la primăvară, conducerea executivului local a anunţat că doreşte să refacă şi celelalte spaţii din incinta fostului Spital de Psihiatrie, pentru a fi folosite tot ca locuinţe sociale.
Sonia BERGER