Ziua de sâmbătă, 16 octombrie, a fost dedicată dezbaterilor pe tema abordată. Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Sasca Montană, la care au luat parte toţi participanţii la simpozion, după care a avut loc deschiderea lucrărilor. Cuvântul de deschidere a aparţinut părintelui Călin Ianchiş, consilier social şi de tineret al Episcopiei Caransebeşului, după care părintele Nicolae Mirişan, Protopopul Reşiţei, a lansat o meditaţie asupra temei propuse, la care tinerii participanţi au adresat întrebări preoţilor prezenţi despre tema propusă şi despre frământările din viaţa tinerilor creştini.
În după-amiaza aceleiaşi zile, tinerii participanţi, împreună cu părinţii însoţitori, au vizitat Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Slatina-Nera, unde au servit masa şi discuţiile au continuat pe grupe, în cursul serii tinerii susţinând un moment artistic. Duminică, 17 octombrie, manifestarea a culminat cu săvârşirea Sfintei Liturghii la care vor lua parte, iar mulţi ditre ei s-au împărtăşit cu dumnezeieştile Taine.
Sonia BERGER