„La sfârşitul anului trecut, am primit din partea organizaţiei elveţiene «Triumph des Herzens» un transport foarte mare de ajutoare, constând în mobilier, haine, pantofi, stofe, jucării, precum şi alte numeroase lucruri folositoare vieţii de zi cu zi, ajutoare pe care acum le distribuim în tot judeţul Caraş-Severin. Până în prezent le-am trimis, cu ajutorul membrilor Centrului de voluntariat din eparhia noastră, către Complexul de Servicii Sociale «Sfântul Vasile cel Mare», către Centrul de Plasament «Buna Vestire», precum şi către alte aşezăminte şi centre de tineret. Trebuie precizat că ajutăm toate aşezămintele sociale din judeţul nostru, nu numai cele care se află sub administrarea Bisericii, astfel încât să derulăm şi pe mai departe o frumoasă şi rodnică colaborare cu toate instituţiile şi organizaţiile care au ca şi obiectiv principal ajutorarea celor care se află în suferinţe şi nevoi, adică activitatea social-filantropică”, a declarat pr. cons. Gabriel Gozman-Pop, din cadrul Sectorului Social-Filantropic al Episcopiei Caransebeşului.
Depozitul temporar se află în incinta Seminarului Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din municipiu. În perioada următoare, Sectorul Social-Filantropic al Episcopiei Caransebeşului va primi un nou transport de haine, mobilier, pantofi, jucării şi materiale didactice din partea organizaţiei umanitare „Triumph des Herzens” din Elveţia.
Mădălina DOMAN