Toate astea m-au făcut să spun, adesea, că sunt, probabil, cel mai cinsitit om pe care îl cunosc. Am încercat mereu să fiu corect şi drept, pe de o parte ca să-mi plătesc acea greşeală, iar pe de alta, probabil, fiindcă sunt Balanţă, şi cred că de cele mai multe ori am şi reuşit. Nici până atunci nu mi-au plăcut minciuna şi hoţia, iar de atunci încolo, nici atât. Dar am ajuns la vârsta la care dezgustul e înlocuit de tristeţe, iar furia de dezamăgire, şi vorbele-mi sunt mai măsurate.
De ce spun toate lucrurile astea? Probabil că încerc să-mi explic, în felul meu, de unde toate relele şi urâciunea care mă copleşesc, pur şi simplu, în ultimul timp, fiindcă mi-e greu să înţeleg cum a reuşit un tablagiu să întoarcă o ţară-ntreagă cu fundu-n sus. Ştiu că n-ar trebui să mă mire prea tare, şi totuşi m-a luat pe nepregătite. Ştiu demult, şi-am spus-o ori de câte ori mi s-a ivit prilejul, că instituţiile Statului sunt putrede şi România a-nceput să pută, dar parcă tot nu-mi vine a crede în ce mocirlă au putut să coboare zeii cu stele pe umăr din Miliţie, aceiaşi, bănuiesc, care în 1990 ne-ar fi făcut pantofii cu cremă şi le-ar fi dat lustru cu limba, numai să nu-i scuipăm în mijlocul străzii. Din păcate, însă, istoria se răzbună pe cine n-a învăţat-o la şcoală, repetându-se. Iar poporul român a chiulit pe capete la materia asta.
Ce ne mai rămâne, atunci, de făcut? Cred că nimic. Altădată ne-am fi ridicat – şi chiar ne-am ridicat – împotriva postiei, a hoţiei şi-a minciunii pe care le dispreţuiesc atât de mult, a ticăloşiei, incompetenţei, laşităţii, egoismului, nesimţirii, inculturii, mârlăniei şi a câte şi mai câte. Dar nu acum. Generaţia de azi s-a născut obosită, iar a mea a fost omorâtă atunci, în ’89; pensionarii doar mai fac legea în România.
Iar eu am tot mai mult impresia că trăiesc într-o telenovelă ieftină, în care cei care fac rău şi le merge bine tot filmul plătesc cu vârf şi-ndesat la sfârşit. Şi parcă nu-mi doresc nimic mai mult decât să dorm şi să visez frumos, şi după un timp să mă scuture cineva de umăr şi să mă trezească la ultimul episod.
Adrian CRÂNGANU