Get Adobe Flash player

Turnu Ruieni, comuna cu 14 proiecte aflate în derulare


Încercând să facă un scurt bilanţ al investiţiilor care se derulează la Turnu Ruieni, primarul comunei, Mihai Maralescu, ne-a spus că, de aproape trei luni, la Borlova se lucrează la proiectul Drumuri de interes naţional, în valoare de un milion de euro, cu bani europeni obţinuţi prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în momentul de faţă ajungându-se la faza de turnare a stratului de asfalt.
Tot în lucru sunt şi câteva tronsoane de drum, printre care legătura dintre Borlova şi Vârciorova, partea care ţine de comuna Turnu Ruieni, şi un altul, care duce la o microhidrocentrală electrică, un fost drum militar care urca la Muntele Mic.
„Mai avem, de asemenea, un podeţ la Zlagna, cu două drumuri de legătură, către Valea Bolvaşniţei şi către Buchin. Mai este şi o bucată de drum în Staţiunea Muntele Mic, vreo 600 de metri, până la pensiune”, a mai adăugat Mihai Maralescu.
Un alt proiect care se derulează la Turnu Ruieni este Drumuri de interes local, prima lucrare în cadrul acestuia fiind demarată chiar la jumătatea acestei luni, la Dalci, acolo unde, la alegeri, edilul a avut un singur vot. Este vorba despre asfaltarea tuturor străzilor laterale din comună, finanţat prin PNDL 2, program pe care Mihai Maralescu spune că a accesat şapte proiecte, cele mai multe din judeţ. După Dalci, urmează Turnu Ruieni, Borlova şi Zerveşti, astfel încât în comună nu va mai exista nicio stradă neasfaltată, lungimea totală a acestora fiind de 8 kilometri.
„Din cele şapte proiecte accesate prin PNDL 2, mai avem racorduri, modernizare şi dotare a reţelei de alimentare cu apă, inclusiv hidranţi, la Dalci, la Turnu Ruieni şi la Borlova, precum şi introducerea reţelei de canalizare. Când se vor termina lucrările nu va mai exista nicio gospodărie în comună care să nu fie racordată la reţelele de apă şi canalizare. Poate că acest lucru nu se va întâmpla anul acesta, având în vedere că ne aşteaptă alegerile, cu toate că în ceea ce priveşte reţelele de apă şi canalizare ele sunt realizate în proporţie de 50 la sută, dar mai e totuşi de lucru, aşa că sper ca, la anul, să poată fi finalizate. De mine, sau de cel care va fi primar”, a mai spus Mihai Maralescu.
Edilul comunei ne-a mai vorbit şi despre proiectul de reabilitare şi modernizare a şcolii şi grădiniţei din Borlova, în valoare de 1,4, respectiv două milioane de lei. Tot la Borlova, se va construi o sală de sport, prin Compania Naţională de Investiţii, cu tribună cu 180 de locuri, şi va fi reabilitat Căminul cultural, cu fonduri obţinute prin AFIR.
„Tot prin PNDL 2, mai avem două proiecte pe Muntele Mic, respectiv reţelele de apă şi de canalizare, care şi ele sunt undeva la 5 milioane de euro, totul fiind nou aici. O mare reuşită personală a fost declararea ca Staţiune de interes naţional a Zonei turistice Borlova – Muntele Mic, avantajul, în acest caz, fiind că, dacă avem un proiect pe care vrem să-l accesăm, Primăria trebuie să asigure o cofinanţare de doar 10 la sută, nu de 30 de procente, cât ar fi fost dacă era vorba de o staţiune de interes local. Proiectul pe care îl avem, acum, dar care va trebui să mai suporte unele mici retuşuri şi să primească nişte avize, se ridică la aproximativ 44 de milioane de euro, aici intrând telegondolă, domeniu schiabil, instalaţie pentru zăpadă artificială, telescaun pentru schiori, iluminat nocturn şi lac de acumulare. Şi în cazul acesta, 10 la sută înseamnă 4,4 milioane de euro. Sper să ducem totul la bun sfârşit, asta şi cu ajutorul cetăţenilor, dacă mă susţin ca primar şi pentru următorul mandat. În momentul de faţă, la nivelul comunei se derulează 14 proiecte, singurul finalizat, dacă se poate spune aşa, fiind cel prin Grupul de Acţiune Locală, prin care am achiziţionat un tractor cu toate dotările – lamă pentru deszăpezire, vidanjă, tocător –, noi fiind prima dintre cele 17 primării care au accesat proiectul, cu utilajul în curte”, a mai spus Mihai Maralescu.
Edilul a ţinut să mai precizeze că se aşteaptă ca investiţia făcută pe Muntele Mic şi, în general, pentru dezvoltarea turismului în zonă să aducă beneficii în următorii trei, patru ani, prin taxele, impozitele, chiriile şi concesiunile care vor alimenta bugetul local al comunei Turnu Ruieni.
Bogdan NAUM

Traducere
Slovensky Med
Ultimele articole
Servicii deratizare Transal Urbis


Servicii Transal Urbis