Tronsonul final al aducţiunii Bistra-Lac Poiana Mărului – pe ultima sută de metri


Cel mai mare producător de electricitate din ţară – compania Hidroelectrica – a demarat, recent, lucrările la ultimul tronson al aducţiunii secundare Bistra-Lac Poiana Mărului. Investiţia se ridică la 100 de milioane de lei, lucrările fiind menite să asigure acces apelor din bazinul râului Bistra spre Lacul Poiana Mărului, pentru transformarea lor în energie la Centrala hidroelectrică Ruieni. Amenajarea a fost gândită ca un ansamblu de lucrări hidrotehnice care preiau, conduc şi uzinează debitele principalelor cursuri de apă din zonă, potenţialul fiind estimat la 560 GWh/an. (C. Senco)

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate din ţară, a demarat la sfârşitul săptămâni trecute lucrările la tronsonul final al aducţiunii secundare Bistra-Lac Poiana Mărului, investiţia ridicându-se la 100 de milioane de lei. Lucrările sunt menite să asigure acces apelor din bazinul râului Bistra spre Lacul Poiana Mărului, pentru transformarea lor în energie în Centrala hidroelectrică Ruieni, aducând un aport suplimentar de 49,4 GWh/an.

Aducţiunea secundară Bistra-Lac Poiana Mărului face parte din obiectivul de investiţii Amenajarea Hidroenergetică Bistra-Poiana Mărului-Ruieni-Poiana Ruscă, proiect ce are ca scop punerea în valoare a potenţialului hidroenergetic al zonei, estimat la 560 GWh/an.

Potrivit companiei, amenajarea a fost gândită ca un ansamblu de lucrări hidrotehnice, care preiau, conduc şi uzinează debitele principalelor cursuri de apă. Amenajarea hidroenergetică Bistra-Poiana Mărului-Ruieni-Poiana Ruscă este delimitată de Munţii Ţarcului, spre est, bazinul Belareca spre sud, râul Timiş spre vest şi râul Bistra Bucovei spre nord. Schema generală a amenajării este formată din Căderea Ruieni (barajul şi lacul de acumulare Poiana Mărului şi Hidrocentrala Ruieni). Căderea Râul Alb (barajul şi lacul de acumulare Poiana Ruscă, cu Hidrocentrala Râul Alb) şi Căderea Scorilo sunt, de asemenea, incluse în proiect.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică şi servicii tehnologice de sistem din România. Compania este deţinută de Statul Român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Compania are peste 5.000 de angajaţi.

Hidroelectrica a acoperit anul trecut 27% din producţia de energie electrică a ţării şi foloseşte surse regenerabile. Compania administrează 326 de centrale hidroelectrice şi staţii de pompare, ce însumează o putere instalată de peste 6.300 MW.

Amenajarea hidroenergetică Bistra-Poiana Mărului-Ruieni-Poiana Ruscă îşi are începuturile la sfârşitul deceniului VII, începutul deceniului VIII al secolului XX, când încep primele prospecţiuni geologice şi primele proiecte de amenajare.

Amenajarea are in componenţă 3 căderi, cu 3 acumulări, 3 centrale de mare capacitate, 3 CHEMP-uri cu o putere instalată totală de 275 MW şi o energie medie anuală de 560 GWh/an.

Carmen SENCO