„Am cercetat acest subiect pentru că am dorit să prezint cu adevărat cine a fost reputatul Traian Topliceanu. Pentru mine este o deosebită onoare să fiu născut pe aceeaşi stradă cu marele om de cultură. Intenţionez să editez pe viitor un nou material de tipar, care să cuprindă sinteza tuturor lucrărilor publicate de Traian Topliceanu”, a declarat autorul volumului, Gheorghe Ţunea.
Evenimentul literar de la Colegiul Naţional „Traian Doda” s-a desfăşurat chiar în sala de curs unde cadrul didactic Traian Topliceanu derula Cercul de literatură, la jumătatea secolului trecut.
Prezentarea volumului a fost făcută de venerabilul istoric Liviu Groza, care a arătat asistenţei formate din elevii şi cadrele didactice de la unitatea de învăţământ trei dintre materialele de tipar semnate de omul de cultură bănăţean.
„Am citit de două ori volumul pe care îl prezint astăzi, cu emoţie şi nostalgie. Este un prilej de aducere aminte a perioadei de acum 60 de ani, când l-am avut ca profesor de Limba română, la acest liceu, pe Traian Topliceanu. Sunt convins că acest material este scris cu pana înmuiată în sufletul autorului, şi nu cu clasicul stilou. A reuşit să descrie perfect viaţa şi personalitatea acestuia”, a mărturisit reputatul istoric caransebeşean Liviu Groza.
Autorul Gheorghe Ţunea s-a născut în anul 1973, în localitatea Pârvova. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, cu specializarea Teologie Ortodoxă Didactică. Este subofiţer în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin. A mai publicat volumele „Pârvova. Contribuţii monografice” în anul 2009 şi „Craina. Lăcaşurile de cult”, doi ani mai târziu.
Vasi POPESCU