Ştefan Velovan – 160 de ani de la naştere


Este o datorie plină de pietate şi meritată recunoştinţă de a omagia figura luminoasă a marelui ctitor de Şcoală românească Ştefan Velovan.

S-a născut la 22 septembrie 1852, în localitatea Rusca Montană, fericit mediu, care a dat nobilului său suflet aripi puternice, spre a cunoaşte şi iubi natura, care l-a captivat mai târziu scrutându-i tai­nele. Aici a învăţat a tălmăci susurul apelor, freamătul frunzelor şi ciripitul păsărilor.

Zestrea ştiinţei şi cunoştinţelor lui a fost alimentată de roua creşterii unor părinţi puşi în slujba lui Dumnezeu, părintele Nicolae şi preoteasa Drăghina, care au râs şi au plâns împreună cu păstoriţii lor în clipe de mă­rire, şi cu atât mai mult în vremuri de sfâşietoare chinuri ale unui popor ne­norocit.

Ştefan Velovan a urmat cursul primar în comuna natală, între anii 1859-1866, apoi Şcoala superioară „Oberschule” la Timişoara. Tot la Timişoara a ur­mat şi cursul secundar, după absolvirea căruia a susţinut Examenul de maturi­tate.

Dupa reînfiinţarea Episcopiei Caransebeşului şi după aducerea Cursului teologic de la Vârşeţ la Caransebeş în anul 1865, Consistoriul diecezan s-a gândit să înfiinţeze la Caransebeş un Institut Pedagogic. Încă din 1871, Senatul şco­lar şi Sinodul eparhial s-a pronunţat pentru înfiinţarea unui asemenea institut, iar în anii următori ideea se conturează tot mai clar.

Pentru pregătirea profesorilor necesari Institutului Pedagogic, Consisto­riul diecezan, la recomandarea Episcopului loan Popasu al Caransebeşului, a tri­mis pentru studii la Viena, în 1872, pe Ştefan Velovan şi Patriciu Drăgălina. Ei au fost stipendiaţi ai Fondului E. Gojdu, cu o bursă de 200 de florini. Aici, Şte­fan Velovan studiază Filosofia şi Ştiinţele Naturale, iar Patriciu Drăgălina – Departamentul istoric.

În 1876, cei doi absolvenţi ai Universităţii din Viena sunt trimişi să se specializeze în Ştiinţele pedagogice la Gotha, în Turingia (Germania). Îndru­marea teoretică şi practică au primit-o aici de la profesorul Kehr, care a fost elevul filosofului Herbart.

După înapoierea de la Gotha, ei au fost angajaţi ca profesori ai Insti­tutului Pedagogic. Prin pregătirea lor temeinică, au contribuit la ridicarea prestigiului acestui Institut şi au imprimat o atmosferă de muncă şi seriozitate în şcoală.

În anul 1881 se căsătoreşte cu Anica Biju, care provine dintr-o fa­milie care a dat nume ilustre culturii româneşti. Un an mai târziu, Ştefan Velovan este numit director al Institutului. El avea o temeinică pregătire în organizarea practicii pedagogice, deoarece în timpul studiilor pe care le-a făcut la Gotha a îndeplinit câtva timp şi funcţia de director al Şcolii de aplicaţie. Experienţa aceasta a folosit-o şi la Institutul Pedagogic din Caransebeş. În scurt timp, tânărul Velovan a izbutit să se impună prin vastitatea cunoştinţelor sale, iar prin modelul său raţional de predare şi-a captivat elevii.

Când Episcopul Popasu, în dorinţa lui ca învăţătorii din dieceza sa să-şi poată continua perfecţionarea, hotărăşte aşa-numitele Conferinţe învăţătoreşti, Ştefan Velovan e acela care le organizează şi le dirijează.

De la 1883, Ştefan Velovan este preşedintele Reuniunii învăţătorilor ai Diecezei Caransebeşene. Prin tactul şi directiva pe care el i-o dă, Reuniunea ajunge să servească de model tuturor Asociaţiilor învăţătoreşti.

Societatea de cântări şi muzică din Caransebeş îl alege, de asemenea, preşedinte, şi sub preşedinţia sa atinge apogeul activităţii sale.

Aceste multiple preocupări nu-l împiedică pe Velovan să scrie. Astfel, pentru folosul învăţătorilor, scrie: „Metodica specială a Geometriei, a Ştiinţelor Fizico-Chimice, a Istoriei, a Religiei şi a Moralei”; „Ştiinţele în Şcoala Primară şi altele”. În „Convorbiri Literare” a publicat recenzii şi studii critice. Re­vistele străine primesc şi ele colaborarea lui Velovan. Astfel, revista germană de specialitate „Zeitsehrift fur die exakte Philosophie” publică „În­temeierea psihologică a actelor elementare ale gândirii în marginile legilor herbartiene de asociere şi reproducere”. A mai tipărit în acel timp „Cercul apercepţiei, monografie psihologică asupra treptelor didactice formale”.

Aceste lucrări, şi mai ales studiile publicate în „Convorbiri Literare” îl fac pe Titu Maiorescu să-l considere pe Velovan ca pe o remarcabilă perso­nalitate pedagogică. De aceea, Titu Maiorescu, în calitatea sa de ministru al Instrucţiunii Publice, intră în corespondenţă cu Velovan, pentru a-l determi­na să treacă munţii în Ţara Românească, în calitate de profesor de Pedagogie.

Despre acest demers află însă Episcopul Popasu, care era şi unchiul după mamă al lui Titu Maiorescu, şi-i scrie acestuia: „… Nepoate Titule, dacă îmi iei pe Velovan, mie nu-mi rămâne decât să închid Preparandia”. Aşa, Velovan rămâne în continuare la Caransebeş.

Episcopul Popasu moare însă în februarie 1889, iar ceva mai târziu, în 1893, ministrul Instrucţiunii Publice de atunci, Take Ionescu, reia tratative­le cu Ştefan Velovan şi izbuteşte să-l determine să treacă în Ţara Românească.

Ministrul îi încredinţează lui Velovan catedra de Pedagogie de la Şcoala Nor­mală „Carol I” din Bucureşti şi-i dă în acelaşi timp şi direcţiunea şcolii, iar până la numirea unui titular i s-a încredinţat şi catedra de Pedagogie de la Şcoala Normală de Institutoare.

Ca director, Ştefan Velovan activează doi ani, apoi demisionează. Ca profesor de Pedagogie funcţionează însă trei ani. De la Bucureşti, şcoala se mută la Câmpulung Muscel, unde Velovan mai lucrează un an.

În toamna anului 1896, Ştefan Velovan se transferă la Şcoală Normală din Craiova. Aici înfiinţează Şcoala de Aplicate, unde elevii normalişti făceau practica pedagogică.

La Craiova, Velovan a rămas strâns legat de catedra sa. În afară de şcoală, s-a manifestat puţin. Lua parte la conferinţele generale ale învăţă­torilor, ţinute în vacanţa de primăvară, când le lămurea diverse chestiuni de învăţământ.

În 1919, pe vremea Consiliului Dirigient al Transilvaniei, Onisifor Ghibu, de la Resortul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice, stăruie ca Velovan să se întoarcă peste munţi, ca să ia Inspectoratul Şcoalelor Normale. Velovan, invocând vârsta înaintată, refuză propunerea, fiind ales apoi în Parlamentul României reîntregite, ca deputat.

În 1926 apar alte lucrări ale sale, printre care Studiul metodologic „Cunoştinţe pre­gătitoare în Mecanica Psihologică şi Metoda Proiectării Faptelor”.

Tot în acest an 1926, după o strălucită carieră plină de roade în de­curs de 49 de ani, dintre care 16 petrecuţi la Caransebeş şi 33 la Bucureşti, Câmpulung şi Craiova, în ziua de 5 decembrie a aceluiaşi an, Ştefan Velovan se retrage la pensie, la vârsta de 74 de ani.

După pensionare, Ştefan Velovan a trăit retras, alături de soţia sa, în refugiul lor patriarhal de la Rusca Montană, până la 26 iulie 1932, când moartea i-a curmat zilele.

În anul 1938 apare ultima sa lucrare – „Metoda reflectării faptelor”.

Am făcut o scurtă evocare a vieţii şi activităţii marelui filosof, pedagog şi om politic, care s-a aflat în primele rânduri ale luptei pentru unire a tuturor românilor. Sub oblăduirea sa, nu numai oraşul Caransebeş primeşte o înfăţişare de­osebită din punct de vedere cultural, ci şi comuna sa natală, Rusca Montană.

Din iniţiativa sa, la Rusca Montană s-a înfiinţat un cor, s-a zidit o Casă naţională – singura pe Valea Bistrei în acea vreme –, care există şi astăzi, purtându-i numele, apoi o Bibliotecă impunătoare, reunind pe toţi intelectualii în Asociaţia Culturală „ASTRA”, al cărei preşedinte de onoare a fost.

Ştefan Velovan va rămâne în memoria generaţiilor viitoare un izvor pentru imaginaţia fecund creatoare.

Pr. Doinel Puiu MĂRGINEANU