Spitalele din Caransebeş şi Aachen ar putea colabora


Recent, muncipiul Caransebeş a primit vizita unei delegaţii de voluntari germani care fac parte din Asociaţia umanitară „Rumanien Akction” din Aachen, landul Renania de Nord-Westfalia, condusă de soţii Brigitte şi Rolf Igel, care vin aici de 20 de ani. Scopul acestei deplasări a fost acela de a urmări stadiul proiectelor umanitare desfăşurate în parteneriat cu Federaţia Caritas.

În urma unei întrevederi avute cu Marcel Vela, la care au mai luat parte city-managerul Nicolae Borcean şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Iova, primarul municipiului a promis suplimentarea de la bugetul local a fondurilor necesare susţinerii salariilor celor patru îngrijitori care desfăşoară activităţi de întrajutorare la domiciliu a unui număr de 80 de bătrâni singuri din Caransebeş.

În plus, s-a mai exprimat dorinţa unui parteneriat în domeniul medical, între Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş şi o unitate medicală din zona Aachen. Marcel Vela a declarat că, deoarece spitalul se va extinde, în viitorul apropiat, cu secţiile de Urologie, Cardiologie şi Neurochirurgie, s-ar putea realiza o colaborare privind schimbul de experienţă, sau chiar de intervenţii chirurgicale, cu medici germani de la spitalul partener din localitatea Aachen.

Sonia BERGER