,,Şomajul” – în şomaj


Restructurările de personal afectează şi Agenţia Locală de Ocupare a Forţei de Muncă din Caransebeş. În această perioadă, doi din cei trei angajaţi se află în preavizul de 15 zile, termenul acestuia expirând în data de 8 septembrie, când au fost emise şi deciziile de desfacere a contractelor de muncă. Singurul angajat rămas, Nicolae Novăcescu, este şi şeful acestui punct de lucru. În sarcina lui rămân o seamă de atribuţii, între care informarea şi consilierea profesională: medierea muncii, selecţionarea candidaţilor pentru ocuparea locurilor de muncă, serviciul de preconcediere, organizarea cursurilor de formare profesională la cererea agenţilor economici şi a altor persoane fizice, completarea veniturilor salariale ale angajaţilor, servicii de mediere a muncii pentru populaţia municipiului Caransebeş şi a localităţilor dintre Oţelu Roşu şi Băile Herculane.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Carla Goagă, în luna iulie, în aria de răspundere a Agenţiei din Caransebeş erau în plată 1.106 şomeri, la care se adaugă şomerii neindemnizaţi. (C. Senco)