Delegaţia din Slatina-Timiş prezentă la Geel, unde, recent, s-a desfăşurat EUROFEST, o sărbătoare care se ţine o dată la cinci ani, a fost alcătuită din 50 de persoane, printre acestea numărându-se şi zece perechi de dansatori, toţi elevi de la Școala cu clasele I-VIII Slatina-Timiş, care fac parte din Ansamblul „Slătinioara”.
Într-una dintre zile, sportivii antrenaţi de prof. Adrian Neagu au luat parte la Jocurile de frontieră, la care au participat opt echipe din tot atâtea ţări, ei ocupând în final locul al doilea.