Cred că fiecare dintre noi s-a jucat cândva sau încă se mai joacă din când în când, dar alte jocuri. În copilărie poate a luat păpușa și a dus-o la medic sau a pornit camionul și a încărcat nisip ca să construiască un palat. Mai târziu s-a jucat ascunsa sau a alergat după o minge, când a mai crescut poate a jucat șah sau moară, poate a jucat rummy sau Păcălici, poate s-a pierdut într-un joc on-line, iar adult fiind poate a jucat tenis sau s-a prins în jocul propriilor copii.
Fiecare generație a avut jocurile ei. Unele au rămas vii ani și ani, altele s-au mai pierdut, au apărut multe jocuri noi, cu alți jucători, cu altă gândire, însă toți, dar toți au avut înclinații spre joc. Însăși dragostea e un joc, un joc ce atrage după sine căsătoria, copiii. Chiar și profesia e un joc, un joc în care îți dovedești ție și celorlalți cât ești de bun.
Orice joc are ritmul lui, însă totul depinde și de jucători. Unii joacă mai cu patimă, alții mai puțin intens, unii doar așa, ca să se joace. Cei care joacă cu dezinteres, doar așa, ca să se joace și să-și omoare timpul sau să nu-și dezamăgească prietenii, nu reușesc să simtă niciodată bucuria jocului.
Tot focul jocului depinde atât de momentul în care jocul se desfășoară, dar și de timpul jocului.
Poate cineva era cândva pasionat de „Pac-Pac“ și dorea ca el să fie soldatul ce reușește să-i doboare pe toți, să câștige războiul pentru el și trupa lui, și astfel punea suflet în toată acțiunea ce o întreprindea, altul de volei și dorea ca el să fie căpitanul, altul de șah și încerca să descopere cele mai adânci enigme, altul de un joc on-line și tot lupta să avanseze de la un nivel la altul. Toți însă ardeau cu intensitate maximă pentru ca ei să fie pe primul loc în jocul lor.
Unii jucători sunt cinstiți, încearcă să câștige partida corect, alții se folosesc de orice mijloace pentru a obține primul loc, dar mulțumirea nu e la fel. Primii cunosc fericirea din momentul final când sunt încoronați, iar cei de pe urmă au pe chip doar un zâmbet fals ca tot jocul lor.
Dacă stăm să privim puțin în jur, observăm că fiecare se joacă, își joacă propria viață. Fiecare dintre noi e pe o scenă, e actorul principal și joacă. Totul depinde însă de cum joacă fiecare. Unii poate joacă bine și la final se bucură de aplauze, alții e posibil să joace prost și la final se trezesc singuri pe scenă, iar în fața lor stă rece o sală de spectacol goală, fiindcă toți spectatorii au plecat rând pe rând.
Sunt convinsă că toți cunoaștem expresia populară „S-a jucat cu viața lui“. Și aici e o întreagă istorie. Cei ce nu gândesc și lasă viața să treacă așa cum vrea ea, se pierd în patimi, în nimicuri, se joacă cu timpul prețios al existenței, alții se aventurează în tot felul de încercări, se aruncă în valuri năpraznice ce stau să-i înghită, gata să le curme jocul, alții încearcă ruleta norocului și își ruinează scopul existenței lor, unii se joacă cu viața altora făcându-le rău, împingându-i spre pierzare de dragul aurului sau din ranchiună, în timp ce alții riscă pentru a urca cât mai sus și, dacă reușesc, primesc cununa de aplauze ce le luminează sufletul.
Și când stai să te gândești, viața aceasta e un joc, e cel mai greu joc al fiecăruia dintre noi. Trebuie să fim jucători buni dacă dorim ca la final să cucerim cupa învingătorului. Nu trebuie să depășim nici granița jocului, să „ne jucăm cu viața noastră“, pentru ca jocul să nu ne înghită înainte de vreme și să sfârșim dărâmând bordeiul Irinucăi și să ajungem fugari asemenea lui Ion Creangă în copilărie, sau, mai rău, rătăcind prin pădure într-un joc cu gajuri ca în „Șarpele“ lui Mircea Eliade. Ce groaznic e să te rătăcești, să te pierzi în propriul joc! Nu trebuie nici să ne jucăm cu viața altora. Suntem datori să ne jucăm propriul rol, să clădim pas cu pas jocul existenței noastre pe pământ. Poate că și noi am luat ființă tot dintr-un joc. Dumnezeu a strâns pământ în mâini și a creat, a creat pionii și i-a lăsat să se joace pe o imensă tablă de șah – pământul. Cam așa am putea intui că a început jocul și constata că tot ce se rotește în acest univers e un joc, însă totul depinde și de jucători.
Da, când privești cu atenție în jurul tău, nu poți spune decât că totul e un joc…
Ana-Cristina POPESCU