„Sfânta Treime”, de Sfânta Treime


foto 11La praznicul „Preasfintei Treimi”, Așezământul social de la Glimboca şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, P.S. Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în altarul de vară al aşezământului, la slujbă participând reprezentanţi ai autorităţilor locale, beneficiarii aşezământului, alături de familiile lor, precum şi un număr mare de credincioşi din localitate, dar şi din alte parohii de pe Valea Bistrei. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos”, al Episcopiei Caransebeşului.

Beneficiarii acestui așezământ sunt bine îngrijiți, în primul rând sufletește, dar și trupește, fiind oficiate cu regularitate sfinte slujbe, vârstnicii de aici împărtăşindu-se periodic și constant cu Sfintele Taine. Putem spune că în acest așezământ este prezentă și lucrarea Mariei, dar și a Martei, pentru că există o armonie între cele spirituale și cele materiale. Deviza tuturor ctitorilor, ostenitorilor, dar și a beneficiarilor așezământului de aici este «ora et labora» și de aceea toți se roagă și muncesc pentru ca acest așezământ să prospere”, a spus Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului în cuvântul de învățătură adresat credincioșilor.

Căminul de bătrâni „Sfânta Treime” din Glimboca deserveşte un număr de peste 40 de persoane vârstnice. Aşezământul, situat la 14 km de Caransebeş, oferă persoanelor îngrijite aici mai mult decât minimul necesar unui trai decent. Spaţiile construite la standarde europene, serviciile de calitate, precum şi atmosfera din cămin constituie pentru bătrânii părăsiţi de familii, bolnavi sau cu venituri reduse o adevărată casă. Aşezământul de la Glimboca a fost construit cu sprijinul Organizaţiei „Crucea Roşie” din San Marino, în perioada 1999-2007.

Bogdan NAUM