Pe postul lăsat liber de Ilia Vintilă la conducerea SC „Cazare şi Servicii Publice” SRL, Consiliul de Administraţie al societăţii l-a numit pe Andrei Ungur. Acesta a absolvit facultatea în anul 2006 şi, împreună cu echipa care administrează aceste spaţii, intenţionează să propună câteva proiecte europene pentru a revigora şi celelalte două internate pe care le gestionează societatea, respectiv cel de pe Str. Episcop Nicolae Popeea şi cel din spatele Liceului Tehnologic „Trandafir Cocârlă”, situat pe Str. Tribunalului.
„În acelaşi timp, se urmăreşte ca la internatul de pe Str. Tribunalului modernizările să se extindă şi la celelalte nivele, să se amenajeze parcarea, iar la parter, unde există excedent de spaţii de cazare, să se facă o intrare separată, astfel încât să primească avizul pentru cazări pe piaţa liberă, respectiv turişti sau cetăţeni aflaţi în trecere prin oraş, la un preţ promoţional, dar care să asigure, totodată, un venit constant pentru societatea «Cazare şi Servicii Publice» SRL”, a spus Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş.
Sonia BERGER