Luni, 16 martie, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş, a avut loc o primă întâlnire pentru evaluarea proiectelor artistice privind realizarea în municipiu a unui monument care să reprezinte „Europa”. Selecţia s-a făcut de către o comisie formată din oameni de cultură, persoane cu autoritate şi experienţă în domeniu, veniţi de la Bucureşti, Timişoara şi Reşiţa, din ea făcând parte Pavel Şuşară – critic de artă, Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş, Victor Neuman, Daniel Vighi, arhitecta Ioana Mihăiescu, istoricul Liviu Groza, viceprimarul Filip Strejariu, city-managerul Nicolae Borcean şi Ana Bratu. Din cele 70 de lucrări anunţate, au fost prezentate 25 de proiecte, dintre care, după o selecţie provizorie, au fost reţinute trei. Acestea aparţin sculptorilor Maxim Dumitraş, din Sângeorz-Băi, Sava Stoianov, din Bucureşti, şi Laszlo Lugossy, din Ungaria, ei urmând să prezinte detaliile tehnice şi financiare privind realizarea lucrărilor.
„După evaluarea proiectelor, urmează o altă etapă în cursul acestor sesiuni de analiză şi decizie, pentru că este un moment important, când se va hotărî dacă o propunere sau alta va reprezenta Europa, iar acesta va fi un monument de mare însemnătate pentru Caransebeş, pentru ţară şi, de ce nu, chiar pentru continentul nostru. Vom promova această idee la nivelul Uniunii Artiştilor Plastici din România şi pe site-urile internaţionale, pentru a aplica la ea şi alţi sculptori, cu idei complementare la ceea ce s-a primit pentru evaluarea de astăzi, iar lucrările care au fost selectate acum vor fi completate până la sesiunea următoare cu soluţii tehnice de realizare şi, evident, cu componenta financiară, deoarece vreau să precizez că ne dorim ca acest monument să fie realizat cu finanţarea Uniunii Europene, cu fonduri pe care să le accesăm printr-un proiect înaintat de Primărie, să aplicăm pe un grant care să ne permită să realizăm un monument de excepţie. Nu dorim să afectăm bugetul local şi, în această perspectivă, evident că soluţia tehnică şi cea financiară sunt importante în analiza ofertelor, pentru a găsi cea mai bună variantă, care să fie acceptată şi de specialişti, fiindcă, la momentul când va fi realizat, monumentul va trebui să primească oficial aprobarea unor comisii de specialitate din cadrul Ministerului Culturii, şi, dincolo de această avizare, la nivel artistic, la nivel reprezentativ, trebuie să fie o construcţie, un ansamblu care să fie acceptat, înţeles şi plăcut de toţi consumatorii de artă, de toţi cetăţenii din Caransebeş sau de cei care tranzitează municipiul. Important e că această idee are unicitatea ei, a început bine şi sperăm să aibă o finalitate frumoasă pentru Caransebeş, pentru Banat, pentru tot ceea ce înseamnă promovarea municipiului nostru în ţară şi în Europa”, a spus Marcel Vela.
„La un asemenea monument ar trebui să vedem în primul rând o gândire adecvată momentului în care ne aflăm acum, în care tema să se regăsească, dar nu din punct de vedere narativ, nu să se regăsească epic, ci să se regăsească în calitatea plastică a propunerii. Trebuie să fie un reper inteligibil pentru oricare cetăţean al Europei, nu în sensul de a citi în el o informaţie anume, ci de a participa la o formă de comunicare pe care sensibilitatea contemporană o impune în fiecare zi”, a declarat şi criticul de artă Pavel Şuşară.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.