Scorilo-Autocatania ,,a furat” gloria Gloriei Arad


CS Gloria Arad – CS Scorilo-Autocatania Caransebeş 0-1 (0-1)

În cadrul celei de a IV-a etape din Seria a V-a a Ligii a III-a la fotbal, echipa caransebeşeană Scorilo-Autocatania a jucat vineri, 17 septembrie, în deplasare la Gloria CTP Arad. Meciul s-a încheiat cu victoria oaspeţilor, scor 0-1, prin golul înscris de Feneş, în minutul 2. Jocul mai bun, mai exact şi mai atent al oaspeţilor a făcut ca băieţii antrenaţi de Sorin Costachi să câştige trei puncte extrem de importante în Clasamentul adevărului. Caransebeşenii vor juca următorul meci în deplasare, la CFR Simeria. (S. Rogoz)

Meciul desfăşurat vineri, 17 septembrie, în cadrul celei de a IV-a etape din Seria a V-a a Ligii a III-a, în cartierul Aurel Vlaicu din Arad, pe terenul sintetic din Şega, a fost unul echilibrat, avantajul luat încă din start de caransebeşeni dovedindu-se decisiv. Jocul mai bun, mai exact şi mai atent al oaspeţilor a făcut ca băieţii antrenaţi de Sorin Costachi să câştige trei puncte în Clasamentul adevărului.

Partida a început practic de la 0-1, pentru că în minutul 2 portarul gazdelor, Szilaghi, la o minge trimisă înapoi, a întârziat degajarea, trimiţând în cele din urmă în picioarele lui Feneş, aflat la 16 metri, mingea scurgându-se practic în poarta rămasă goală. Cărăşenii au făcut până în finalul jocului o partidă exactă, nelăsând nicio şansă arădenilor, care, în afară de două mingi care au trecut prin faţa porţii lui Vulpescu, baloane respinse de defensiva gugulană, au practicat un joc previzibil, fără orizont şi simplist, cu mingi aruncate în careu. Lipsa de concentrare, timiditatea pe faza de atac şi neşansa au constituit motivele pentru care ,,auto-driverii daci” nu au mai punctat. În minutul 65, Văcărescu a scăpat singur pe partea stângă şi, în locul unei centrări pentru Dăbuleanu, a tras, însă insuficient de puternic ca să pună în pericol poarta gazdelor, acelaşi lucru încercându-l şi Feneş, de la distanţă, în minutele 70 şi 75, însă fără succes.

La sfârşitul meciului, antrenorul secund Marius Dulca ne-a declarat: ,,E o victorie care sperăm să întărească încrederea jucătorilor noştri în forţele proprii. Felicitări băieţilor pentru determinarea arătată în joc şi sperăm să nu ne oprim aici!”.

Scorilo-Autocatania Caransebeş: Vulpescu, Ţimbota, R. Dumitru, Românu, Moga, R. Costachi, Filimon (Şt. Bălan), Bucure (Tică), Feneş, Văcărescu, Dăbuleanu. Antrenori, Sorin Costachi, Marius Dulca.

Gloria CTP Arad: Szilaghi, Draia, Dubeştean, Bumbac, Hulbăr, Pantea, Fl. Rus, Sălăjan, Ţurcaş, Haş, Eşanu. Au mai jucat: Ad. Popa, Găldeanu, Ban, Goldiş. Antrenor, Leo Pinţa.

Au arbitrat: Sergiu Popa, asistat de Adrian Mărginean şi Alin Damian (toţi din Aiud).

Observatori: Florian Mierea, Zaharia Ciev (ambii din Timişoara).

În cadrul etapei a IV-a din Liga a III-a, Seria a V-a, desfăşurată vineri, 17 septembrie, s-au înregistrat următoarele rezultate: Mama Mia Becicherecul Mic – CFR Simeria 1-0 (1-2); A.C.S. Recaş – Şcolar Reşiţa 3-0; Bihorul Beiuş – Luceafărul Oradea 2-1 (1-0); F.C. SA II Timişoara – FC Hunedoara 1-1 (0-0); Naţional Sebiş – Termo Dr.Tr. Severin 1-3 (0-2); Gloria CTP Arad – Autocatania Caransebeş 0-1 (0-1); Unirea Sânnicolau Mare şi Millenium Giarmata au stat.

În etapa viitoare, a V-a, programată vineri, 24 septembrie, se vor desfăşura următoarele partide : ACS RecaşGloria CTP Arad; Şcolar ReşiţaBihorul Beiuş; Luceafărul Oradea – Sânnicolau Mare; FC HunedoaraNaţional Sebiş; Termo Dr. Tr. SeverinBecicherecul Mic; CFR SimeriaAutocatania Caransebeş; Millenium Giarmata şi Timişoara SA II stau.

ANUNŢ

CS Scorilo-Autocatania Caransebeş, în scopul completării grupelor de copii şi juniori la fotbal, face selecţii după următorul program: la Stadionul Caromet – marţi şi joi, între orele 17 – 18.30, pentru copii născuţi 1999-2000; la sala Şcolii Generale Nr. 8 – luni şi miercuri, între orele 16 – 18, pentru copii născuţi 2001-2004.

Informaţii la telefon 0731/397997.

Clasament Liga a III-a – Seria 5

1 Termo Dr.Tr. Severin 4 3 1 0 8 4 10
2 Autocatania Caransebeş 4 3 0 1 6 1 9
3 Luceafărul Oradea 4 3 0 1 6 4 9
4 FC Hunedoara 4 2 2 0 10 2 8
5 CFR Simeria 4 2 1 1 9 7 7
6 Naţional Sebiş 4 2 1 1 3 3 7
7 Şcolar Reşiţa 2 1 0 1 1 1 3
8 Gloria CTP Arad 4 1 0 3 5 6 3
9 Bihorul Beiuş 2 1 0 1 2 6 3
10

F.C. SA II Timişoara

4 0 2 2 5 9 2
11 Unirea Sânnicolau Mare 2 0 1 1 1 2 1
12 Millenium Giarmata 3 0 1 2 4 9 1
13 Mama Mia Becicherecul Mic 4 0 1 3 2 7 1
14 A.C.S. Recaş 1 0 0 1 0 1 0