,, Scorilo-Autocatania”, în Liga a III-a


Clubul Sportiv „Scorilo-Autocatania” va reprezenta municipiul Caransebeş în următorul sezon al Ligii a III-a la fotbal. Noua structură sportivă a luat fiinţă în urma unirii loturilor celor două echipe de fotbal, respectiv Fotbal Club ,,Scorilo” şi Clubul Sportiv „Autocatania”, formaţie care a promovat, la finele ultimului sezon al Ligii a IV-a, în eşalonul superior.

De asemenea, Clubul Sportiv „Scorilo-Autocatania” va avea o formaţie satelit în Liga a IV-a, judeţeană. Aceasta va avea rolul de Centru de selecţie, pepinieră şi rampă de lansare a tinerelor talente din zonă, către prima echipă.

În momentul de faţă, clubul caransebeşean este în organizare, urmând ca în cel mai scurt timp să fie stabilită structura de conducere, formată din preşedinte, vicepreşedinţi, delegaţi şi staff-ul tehnic.

Cel mai probabil, conducerea băncii tehnice va fi asigurată şi în continuare de Sorin Costachi, cel care a reuşit promovarea echipei Clubului Sportiv „Autocatania” în Liga a III-a, în urma meciului de baraj susţinut în compania formaţiei arădene „Frontiera” Curtici.

Până la această dată, caransebeşenii au jucat o primă partidă de verificare. Adversara formaţiei a fost Clubul Sportiv Municipal Şcolar Reşiţa, iar partida s-a încheiat la egalitate, 0-0. Cu acest prilej, Sorin Costachi a testat mai mulţi jucători tineri de la Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş şi Clubul Sportiv „Scorilo-Autocatania” II, în vederea stabilirii lotului pentru viitorul sezon de Liga a III-a.

De adăugat şi faptul că noua echipă a Clubului Sportiv „Scorilo-Autocatania” Caransebeş îşi va susţine meciurile de pe teren propriu din cadrul sezonului competiţional 2010-2011 pe Stadionul „Teiuş”, fost „CFR”.

Liviu DINU