Schitul „Înălţarea Sfintei Cruci” de la Petroşniţa şi-a serbat hramul


În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, când credincioşii ortodocşi de pretutindeni cinstesc în biserici Sfânta Cruce, altarul de jertfă al Domnului Hristos, la Schitul din apropierea satului cărăşean Petroşniţa a fost mare sărbătoare. Cu mic, cu mare, peste 500 de credincioşi din parohiile apropiate s-au pornit în pelerinaj, însoţiţi de păstorii lor, ca să cinstească Crucea de pe dealul ce străjuieşte satele de pe Valea Timişului.

Cu obşte în formare, Schitul „Înălţarea Sfintei Cruci” este situat la 15 km de Caransebeş, cu acces pe DN 6 Caransebeş – Orşova, pe o culme din apropierea satului Petroşniţa, comuna Bucoşniţa. Ridicat la iniţiativa Părintelui Onufrie Ocu, monah venit din Sfântul Munte, cu implicarea Părintelui Ioan Sârbu, parohul din Petroşniţa, Schitul „Înălţarea Sfintei Cruci” îşi are începutul în urmă cu cinci ani, când ÎPS Mitropolit Laurenţiu Streza, pe atunci Episcop al Caransebeşului, a săvârşit slujba punerii pietrei de temelie, chiar în ziua hramului, 14 septembrie 2005. Lucrările de construcţie au fost începute în anul 2006, sub oblăduirea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. După ce a s-a zidit o casă pentru obştea mănăstirii, s-a trecut la zidirea bisericii, folosindu-se ca material principal piatra, în prezent lucrându-se la acoperişul sfântului lăcaş. „De la zidirea cu mâinile la zidirea cu inima”, Părintele Onufrie a ştiut încă de la început că ceea ce nu e cu putinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu. Cu convingerea că „veşnicia este a noastră, iar aici este doar stagiatura”, Părintele a pornit la drum cu puţine resurse, dar cu încrederea că Dumnezeu se va îngriji de fiecare detaliu.

Pentru că în ziua Înălţării Sfintei Cruci, în zona Caransebeşului se desfăşoară un mare pelerinaj la Crucea de pe Muntele Mic, s-a luat hotărârea ca hramul schitului de la Petroşniţa să se serbeze în prima duminică de după 14 septembrie, mai ales că, potrivit calendarului ortodox, aceasta este chiar dedicată Sfintei Cruci. Şi anul acesta, sărbătorirea hramului a debutat încă din ajun, când, la aşezământul monahal, s-a săvârşit slujba privegherii. Un motiv în plus de bucurie, în acest an, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian al Caransebeşului şi a Preasfinţitului Părinte Visarion al Tulcii, la Schitul de la Petroşniţa au fost aduse, spre închinare, cinstitele moaşte ale celor mai vechi martiri din ţara noastră, cunoscuţi cu numele, Sfinţii Epictet şi Astion, doctori fără de arginţi. Acest adevărat eveniment pentru această zonă a avut loc şi datorită Părintelui Iov, stareţul Mănăstirii Halmirys din Dobrogea, care a străbătut aproape întreaga ţară pentru a aduce binecuvântarea martirilor dobrogeni şi în Banatul Montan.

În zorii zilei de duminică, după săvârşirea slujbei de sfinţire a apei, în pridvorul noii biserici a avut loc Sfânta Liturghie, oficiată de către un sobor de preoţi, în fruntea cărora s-a aflat Părintele arhimandrit Constantin Timiş, consilier economic şi exarh al mănăstirilor din Episcopia Caransebeşului, care a transmis celor prezenţi şi mesajul de binecuvântare al Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Părintele consilier Alin Câmpean, iar Părintele stareţ Onufrie a mulţumit tuturor celor ce s-au implicat în lucrarea de zidire a mănăstirii, în cei cinci ani de existenţă. La încheiere, credincioşii participanţi s-au putut bucura şi de agapa frăţească, oferită de slujitorii, ostenitorii şi binefăcătorii schitului, în cinstea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci.