În aceste condiţii, a fost aprobată procedura care dădea voie administraţiei locale să intervină în astfel de cazuri, respectiv să-i poată evacua pe cei care încălcau aceste reguli. La sfârşitul lunii august, o primă familie a şi fost evacuată din Blocul social. Conform reprezentanţilor Primăriei Caransebeş, motivul acestei măsuri radicale a fost acela că familia respectivă înregistra datorii mari nu doar la chirie, ci şi la întreţinere. Mai mult, cei care locuiau în apartamentul care a fost evacuat fuseseră reclamaţi în repetate rânduri, de către vecini, pentru tulburarea liniştii publice.
De curând, alte trei familii care locuiau în Blocul cu locuinţe sociale din Balta Sărată au avut parte de aceeaşi soartă. Ocupanţii celor trei apartamente de la etajul 3 al imobilului o ţineau într-un scandal continuu, cauza – conform declaraţiilor vecinilor – fiind consumul de alcool. Locatarii din bloc au sesizat în mai multe rânduri administraţia locală să ia măsuri pentru remedierea situaţiei.
Prezenţi, zilele trecute, la blocul cu pricina, reprezentanţii Primăriei au găsit şi alte nereguli. Conform declaraţiilor lui Cătălin Şeitan, din cadrul Compartimentului Spaţiu Locativ, într-unul din apartamente locuiau mai multe familii decât figurau în evidenţele Primăriei. Pe lângă acestea, la Compartimentul Spaţiu Locativ s-au primit mai multe sesizări din partea locatarilor cu privire la comportamentul antisocial al familiilor care trebuiau evacuate. „Cele trei apartamente vor fi repartizate altor familii cu probleme sociale, mai ales că avem foarte multe pe listele noastre de aşteptare, în funcţie de punctajul pe care acestea îl au”, a mai spus Cătălin Şeitan.
În ciuda opoziţiei, în cele din urmă cele patru familii au fost evacuate. Membrii acestora nu au fost de acord cu soluţiile de cazare propuse de Primăria Caransebeş, optând pentru alte locaţii.
Bogdan NAUM