Elevii Liceului Bănăţean care au împlinit vârsta de 18 ani au fost sărbătoriţi recent la Oţelu Roşu. Primarul Luca Mălăiescu le-a înmânat acestora, în Sala de Şedinţe a Primăriei, în prezenţa directorilor Liceului Bănăţean şi a profesorilor-diriginţi, diplomele de „Cetăţean major”. Din partea profesoarei Rozina Ghiorghioni, directorul Liceului Bănăţean, au primit pliante despre Capela Ortodoxă cu hramul „Sfânta Treime” din incinta liceului, lăcaş de rugăciune şi meditaţie deschis elevilor şi cadrelor didactice. „Nu uitaţi ce v-am învăţat noi, dascălii voştri în şcoală, despre cinste, omenie, demnitate. Nu uitaţi că întotdeauna înving cei puternici şi cei care cred în Dumnezeu şi în ei înşişi. Valoarea şi binele tot vor învinge”, le-a transmis directorul Rozina Ghiorghioni „majorilor”.
Festivitatea a continuat, peste două zile, cu o slujbă la Capela „Sfânta Treime”, oficiată de către părintele paroh Mihai Suru, „majorii” primind binecuvântarea. Evenimentul s-a încheiat cu un tradiţional tort aniversar oferit din partea Magdei Lungu, viceprimarul oraşului Oţelu Roşu. Iniţiată în anul 2002, Sărbătoarea Majoratului a devenit o tradiţie pentru Liceul Bănăţean. (O. Ţichelea)
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.