,,Să păstrăm aprinsă flacăra străbunilor”


Grădiniţele PN 4 şi PN 5 din Caransebeş, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, Casa Corpului Didactic, Primăria municipiului Caransebeş, Liceul Pedagogic ,,C.D. Loga”, Parohia romano-catolică, Forumul Democrat al Germanilor, Congregaţia Surorilor Franciscane, Cercul Militar Caransebeş, Casa de Cultură ,,George Suru” şi Biblioteca Municipală ,,Mihail Halici” organizează vineri, 21 mai, expoziţia creaţiilor realizate în cadrul Concursului naţional ,,Să păstrăm aprinsă flacăra străbunilor”.

Coordonatorii acţiunii, prof. Helga Urban şi Alina Bălan, au încercat să stimuleze potenţialul artistic creativ al copiilor şi al cadrelor didactice, dar şi să cultive interesul pentru tradiţiile româneşti şi ale minorităţilor. Scopul proiectului a fost de a promova ideea interculturalităţii, sensibilizând preşcolarii pentru respectarea diversităţii, toleranţei şi solidarităţii umane.

Găzduit de Biblioteca ,,Mihail Halici”, concursul cuprinde două secţiuni: cea de creaţii plastice, pictură şi colaj, precum şi secţiunea de fotografie, în cadrul căreia participanţii trebuie să surprindă copii în costume populare româneşti sau ale minorităţilor.

Se vor acorda diplome de participare tuturor elevilor şi cadrelor didactice îndrumătoare, iar diplomele se vor expedia până la data de 15 iunie a acestui an. Concursul naţional de creaţie plastică „Să păstrăm aprinsă flacăra străbunilor” este inclus în Calendarul activităţilor extraşcolare pe anul şcolar 2009-2010 al M.E.C.T.S. (nr. 45 – Activităţi cultural-artistice), ne-a informat Mircea Moscovici, directorul Bibliotecii Municipale ,,Mihail Halici”.

Sonia BERGER