S-au ,,curentat” la furat de cabluri


O patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş a surprins, recent, în incinta unei societăţi comerciale din localitate, doi bărbaţi, în timp ce sustrăgeau dintr-o hală mai mulţi saci în care se găseau cabluri electrice. La vederea poliţiştilor, cei doi au încercat să plece cu un autoturism care era încărcat cu patru saci plini de cabluri electrice. În hală se mai aflau alţi patru saci cu cabluri şi 18 cutii de culoare albastră, pe care cei doi nu au reuşit să le încarce, fiind surprinşi de poliţişti. Valoarea prejudiciului se ridică la suma de aproximativ 2.400 de euro.

Poliţiştii efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat faţă de M. Mihai, de 31 de ani, din Timişoara, şi Ş. Constantin Cornelius, de 30 de ani, din Caransebeş.

De asemenea, lucrătorii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Caransebeş şi cei de la Poliţia Municipiului Caransebeş au identificat, pe strada Nicolae Bălcescu din localitate, pe S. Tibi Marius, de 24 de ani, din comuna Buzescu, judeţul Teleorman, N. Vasile Cristian, de 20 de ani, din Lugoj, judeţul Timiş, C. Romeo, de 23 de ani, din Lugoj, şi pe M.-J. Ianăş, de 24 de ani, din Caransebeş, care încărcau într-un microbuz mai multe cabluri de cupru înfăşurate în bandă izolatoare. În urma verificării microbuzului, în interior s-a găsit cantitatea de 232,50 kg cabluri, 79 kg deşeuri de aluminiu, 293 kg deşeuri de cupru şi 105 kg deşeuri de alamă, pe care aceştia au declarat că le-au cumpărat de la diferite persoane, dar nu deţin acte de provenienţă pentru acestea. Din cercetările efectuate, a reieşit faptul că cele 232 kg de cabluri de cupru au fost sustrase dintr-o societate comercială din Buchin, iar într-un bloc de pe strada Nicolae Bălcescu a mai fost descoperită cantitatea de 90 kg cabluri de cupru, pe care cei patru nu au mai reuşit să o încarce în microbuz.

Întreaga cantitate de cabluri de cupru a fost predată, pe bază de dovadă, societăţii de unde a fost sustrasă, iar deşeurile de aluminiu, alamă şi cupru au fost indisponibilizate la sediul Poliţiei Municipiului Caransebeş, în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii provenienţei acestora.

Trecându-se la extinderea cercetărilor, s-a stabilit faptul că M.-J. Ianăş, împreună cu I. Valentin, de 27 de ani, au sustras din cadrul societăţii comerciale din Buchin, cu complicitatea paznicului F. Gligore, de 32 de ani, cantitatea de 91,30 kg cabluri de cupru de diferite dimensiuni, ce au fost recuperate şi restituite societăţii în cauză.

În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt.

Carmen SENCO