S-a lansat Institutul Liberal ,,I. C. Brătianu”


Preşedintele PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, a fost prezent, la sfârşitul săptămânii trecute, la Hotelul ,,Athenee Palace Hilton”, sala „Le Diplomate”, la ceremonia de înfiinţare a Institutului Liberal „I. C. Brătianu”, în calitate de membru fondator, alături de alţi colegi liberali, precum Varujan Vosganian, Mariana Câmpeanu, Teodor Meleşcanu, Mircea Diaconu, Călin Popescu Tăriceanu şi Mircea Ionescu-Quintus. Institutul a fost înfiinţat de către membrii Biroului Politic Central al Partidului Naţional Liberal şi de personalităţi din lumea academică şi societatea civilă, la iniţiativa preşedintelui Crin Antonescu.

În discursul său de la începutul întâlnirii, Crin Antonescu declara că: „încercăm cu această ctitorie modestă să înjghebăm un loc care să nu fie anexat politicului propriu-zis în sens partinic, ci care să se aşeze ca un loc în care dezbaterea despre şi întru liberalism să aparţină şi celorlalţi, care nu sunt politicieni practicanţi.”

În primul său comunicat de presă, emis de către acest nou for liberal, se arată ca: „Preocupările Institutului sunt orientate în următoarele direcţii principale: dezbaterea doctrinei liberale şi a evoluţiilor sale contemporane, analiză socio-culturală, economică şi politici publice, analiza fenomenelor politice internaţionale, probleme de securitate, analiza sistemul constituţional şi legislativ, evoluţia politicilor europene.”

Institutul Liberal „I. C. Brătianu” este coordonat de un Consiliu Ştiintific, format din reprezentanţii mediului academic şi condus de către un Consiliu Director, din care fac parte, printre alţii, Crin Antonescu, în calitate de preşedinte de onoare al Institutului, Vlad Nistor, preşedinte, şi membrii Ramona Mănescu, Eduard Hellvig sau Claudiu Doltu, ultimii doi – miniştri în Guvernul alternativă propus de PNL. Membri de onoare ai Institutului sunt Emil Constantinescu, Andrei Marga, Zoe Petre, Lucian Boia, Angela Rogojanu.

Prima dezbatere publică a Institutului Liberal ,,I. C. Brătianu”, cu tema ,,De ce România iese greu din criză? Ce spun oamenii de afaceri?”, a avut loc marţi, 12 aprilie, în Bucureşti, la Librăria ,,Cărtureşti”, şi a fost moderată de prof. dr. Claudiu Doltu, cel care este nominalizat de către PNL pentru portofoliul Ministerului de Finanţe.

Sonia BERGER