După cum ziarul nostru a scris în repetate rânduri, se pare că binecunoscutul sportiv şi om de afaceri timişorean Romeo Dunca are gânduri mari pentru turismul din zona Caransebeşului. În urmă cu câţiva ani, el a demarat lucrările pentru două domenii schiabile, pe Muntele Mic, unde, dintr-o investiţie de peste patru milioane de euro, unul a fost deja cheltuit, fiind construite pârtiile şi montaţi stâlpii pentru telescaun, şi pe Ţarcu, la Nedeia. Şi pentru că pe Muntele Mic anul acesta nu a fost zăpadă, în sezonul viitor Romeo Dunca intenţionează să monteze aici o instalaţie pentru zăpadă artficială. Omul de afaceri ne-a mai spus că telescaunele vor putea transporta 1.800 de turişti pe oră, iar pârtia va fi dotată cu nocturnă, deoarece până atunci va fi funcţională şi linia electrică, în acest sens Consiliul Judeţean Caraş-Severin arătându-şi întreaga disponibilitate de a-l sprijini pe investitorul timişorean. Odată finalizat proiectul, aici vor există mai multe variante de coborâre, cea mai lungă de trei kilometri, iar cea mai scurtă de 1,7 kilometri.
În ceea ce priveşte investiţia dintre Poiana Mărului şi Muntele Mic, de pe Culmea Nedeii, Romeo Dunca ne-a informat că aici vor exista în total 85 de kilometri de pârtii olimpice, nouă instalaţii, la altitudini situate între 800 şi 2.200 de metri. Investiţia se ridică la două milioane de euro, deocamdată fiind construită numai prima instalaţie de schi.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.